Data publicării:
Senatorul Diana Șoșoacă, sancționată, Laura Scîntei: Au fost constatate un număr de cinci abateri
Diana Șoșoacă va fi sancționată după ce a făcut scandal la o ședință a Comisiei Juridice din Senat.
”Ședința derulată în 13 aprilie nu a permis un dialog cu domnia sa, în limitele bunului simț și în limitele legii. Am luat act de apărările pe care domnia sa ni le-a transmis în scris pe adresa de email a secretariatului Comisiei. Le-am inserat și pe acelea în cuprinsul raportului și cu majoritatea voturilor membrilor comisiei, nu îmi amintesc să fi fost voturi împotrivă, ci doar abțineri, au fost constatate un număr de cinci abateri de la prevederile regulamentului care se subscriu aplicării unei sancțiuni. Este rolul Biroului permanent, care ne-a și sesizat, să decidă care dintre sancțiuni este cea proporțională cu gravitatea faptelor. Ceea ce am solicitat însă membrilor Biroului permanent a fost să nu considere acest raport ca fiind un rechizitoriu împotriva unui coleg senator. Nu asta mi-am propus în calitate de președinte și nici colegii mei în Comisia Juridică, dar este un angajament ferm că aici, în Senatul României, și în societate trebuie să apărăm regulamentul”, a declarat Laura Iuliana Scîntei, președintele Comisiei Juridice din Senat, în direct la Antena 3.
Vă reamintim că Diana Şoşoacă a avut un schimb aprins de replici cu Laura Scîntei, de la PNL, din cauza măştii de protecţie. Concret, senatoarea liberală nu a vrut să îi permită accesul în sala de şedinţă Dianei Şoşoacă pentru că masca acesteia nu este conformă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News