Senatori și congresmani americani laudă România pentru sprijinul acordat Ucrainei
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
Sprijinul acordat de România Ucrainei a fost subiectul unei mese rotunde organizate în Congresul american, cu participarea unor membri ai Congresului și a unei delegații parlamentare române. Evenimentul, intitulat „Romania’s support to Ukraine in counteracting the Russian aggression”, a fost organizat de Ambasada României la Washington.

Reprezentanții Congresului american au subliniat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, a cărui soliditate a fost reconfirmată de cooperarea celor două state în contextul invaziei ruse în Ucraina. Oficialii americani au prezentat sprijinul bipartizan pe care Congresul american îl oferă Ucrainei, continuarea eforturilor în acest sens fiind esențială pentru prezervarea ordinii internaționale bazate pe reguli. Ei au recunoscut rolul proeminent asumat de România în gestionarea unei crize umanitare și de securitate cu reverberații puternice în regiune și la nivel global.

Au fost prezenți membri democrați și republicani ai Congresului, parte din Comisiile de Informații, Forțe Armate, Securitate internă, Juridică și Comisia Helsinki: Bill Huizenga, Jason Crow, Sylvia Garcia, Eric Swalwell, Victoria Spartz, Linda Sanchez, Joe Wilson, Steve Cohen, Jim Costa, Robert Aderhol.

Alături de ambasadorul Andrei Muraru, din România au fost prezenți senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă a Senatului, ministrul culturii, Lucian Romașcanu, și deputații Ben-Oni Ardelean, Alexandru Muraru, Pavel Popescu, Dan Cristian Popescu.

Partea română a prezentat o sinteză a contribuției României în gestionarea crizei refugiaților, asistența umanitară oferită încă de la debutul invaziei, rolul României în facilitarea exportului de cereale ucrainene, în consolidarea rezilienței energetice a Ucrainei și Republicii Moldova și în condamnarea acțiunilor Rusiei în forurile europene și internaționale. De asemenea, delegația Parlamentului României a argumentat importanța constituirii unui tribunal internațional pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel