S-au înregistrat 81 de voturi 'pentru', nouă împotrivă (USR) şi 15 abţineri. Preşedintele Klaus Iohannis ceruse reexaminarea proiectului. Senatorul PNL Florin Cîţu a remarcat însă că nu s-a ţinut cont de niciunul dintre punctele cererii de reexaminare. Principalele amendamente adoptate, propuse de PSD, se referă la posibilitatea ca investitorii să-şi deducă banii din investiţia făcută. Unul dintre amendamente prevede că pe durata acordurilor petroliere taxele şi redevenţele nu se vor modifica şi că 50% din gazele exploatate din Marea Neagră vor fi tranzacţionate la bursele din România.
60% deducere pentru investiții
Comisiile raportoare - economică şi de energie - au stabilit, iar plenul a încuviinţat, ca investitorul să poată să-şi deducă maximum 60% din valoarea veniturilor suplimentare la investiţia făcută. Proiectul de lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi ANRM. Proiectul urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată