BOGDAN STAN, noul președinte al ANI. Cine este
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Plenul Senatului a numit, luni, noul președinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Votul a fost secret, electronic, iar durata mandatului este de patru ani. 

Bogdan Stan este noul președinte ANI. 76 de senatori au votat pentru numirea sa în funcția de președinte, șase au votat "împotrivă" și trei s-au abținut. 

Bogdan Stan a afirmat, în fața Senatului: "Sunt un produs al acestei instituţii 100%. (...) Ne aşteaptă o perioadă foarte plină şi intensă din punct de vedere al activităţii pe care o desfăşurăm. Urmează un an electoral cu două cicluri de alegeri, urmează o dublare a numărului de declaraţii de avere şi de interese, urmează o creştere a numărului sesizărilor. Astfel, trebuie să luăm toate măsurile pentru ca lucrurile să meargă bine în viitor. ANI îşi va dinamiza activitatea de prevenţie, activitatea de conştientizare şi activitatea de educaţie a personalului care trebuie să depună declaraţii de avere şi interese, bineînţeles, în paralel cu continuarea activităţii de verificare şi sancţionare a incidentelor de integritate. Trebuie să reinventăm această instituţie în perioada care urmează. Din acest punct de vedere avem nevoie de ajutorul tuturor actorilor instituţionali implicaţi în acest proces", potrivit Agerpres. 

Bogdan Stan a fost vicepreședinte al ANI și a asigurat interimatul la conducere până astăzi, când a fost ales de senatori oficial în funcție. Tot astăzi, el a precizat că-și va prezenta demisia din funcția de vicepreședinte. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel