Semnul fiarei. Preot, informații despre buletin și card
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp

Protoprezbiter Matei Vulcănescu, preotul comunității românești din Pireu, Atena, a transmis pentru DC News un text important despre semnul fiarei și Apocalipsă.


"Sunt actele cu cip semnul fiarei?

În limba greacă, limba apocalipsei, numărul 666 este asocitat cu literele ΧΞΣ adică avem monograma lui Hristos ΧΣ care este spartă de Ξ, deci este monograma lui Hristos spartă.

Cu alte cuvinte semnul fiarei însemna lepădarea de bunăvoie şi în mod liber-conştient de Hristos. Aceasta nu se poate face în ascuns, printr-un cip, ci numai în mod deliberat, conştient. Dacă omul primeşte semnul 666 în ascuns, fără să cunoască ce a primit, el nu este vinovat, nu s-a lepădat de Hristos şi nu poate fi judecat de Hristos că s-ar fi lepădat de El. Când cineva inconştient primeşte ceva rău nu îl afectează decât exterior, nu îi afectează libertatea interioară. Sunt mulţi îndrăciţi, care deşi au demoni în trupul lor, Hristos îi mântuieşte şi chiar îi consideră mucenici, pentru că nu cu voia lor au fost demonizaţi.

De aceea nu există lepădare inconştientă de Hristos, ci numai lepădare conştientă, voită. Atâta timp cât cineva primeşte un buletin cu cip sau card etc şi nu i se cere să se lepede de Hristos atunci nu îl afectează în viaţa lui cu Dumnezeu. Aşa cum spune IPS Serafim de Pireu, ca cineva să fie vinovat pe timpul lui Antihrist, trebuie să colaboreze cu el şi cu organele sale (în mod conştient). Iar Sfântul Porfirie Kapsokalivitul spune că dacă noi am trimite portocale cu semnul crucii în ele la turci, turcii nu devin în mod magic ortodocşi, nu se sfinţesc, pentru că nu devin credincioşi în mod conştient. De aceea Sf Porfirie îl ceartă pe Sfântul Paisie care fusese influenţat de unii monahi influenţaţi de neoprotestanţii din America pe acest subiect", a transmis preotul Matei Vulcănescu prin intermediul DC News.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel