Data actualizării:
Data publicării:

Semnul de pe față care anunță cancerul de stomac

Autor: Liana Ganea | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Există mai multe simptome care pot indica prezenţa cancerului de stomac în stadiu incipient. O parte dintre acestea se pot manifesta pe piele și ten.

Cancerul de stomac, numit și cancer gastric, apare când celulele canceroase se formează în mucoasa interioară a stomacului. Acest tip de cancer se dezvoltă lent, de-a lungul anilor, iar cei mai afectați sunt oamenii cu vârste de peste 60 de ani, în special bărbații. Consumul de alimente sărate, dieta săracă în fructe și legume, fumatul și consumul de alcool pot duce la instalarea cancerului gastric. De asemenea, boala de reflux gastroesofagian, obezitatea și intervențiile chirurgicale anterioare la stomac cresc șansele de cancer gastric, scrie Click

Simptomele cancerului de stomac diferă de la un om la altul

În stare incipientă, simptomele cancerului de stomac pot fi vagi. De cele mai multe ori, pacientul poate resimți o pierdere a apetitului și se poate confrunta cu scădere în greutate. Pot să apară și dureri abdominale, balonări, arsuri gastrice, grețuri și / sau indigestie.  În stare avansată, pacientul se poate confrunta cu vărsături sângeroase, icter și acumulare de lichid în abdomen. Hemoglobina scăzută poate fi, de asemenea, un alt semn de cancer la stomac. 

Semnele de pe față care ar trebui să te îngrijoreze

Cancerul gastric poate fi asociat și cu anumite erupții cutanate, care se dezvoltă pe piele și pe față, simptome ce pot să apară în stadii incipiente ale bolii. Aceste erupții cutanate sunt reprezentate de mici umflături apărute pe piele. În plus, pot apărea și descuamări (fenomen de cojire a epidermei) pe tot corpul, în special la nivelul feței, însoțite de mâncărimi, notează „Chinese Journal of Cancer‟. Dacă te confrunți cu cel puțin unul dintre simptomele de mai sus, este indicat să apelezi la ajutorul medicului tău, care îți va oferi diagnosticul corect. De obicei, metoda de tratament selectată depinde de mai mulți factori, cum ar fi vârsta pacientului, starea generală de sănătate, localizarea cancerului și gradul de răspândire.

Alertă mondială

Specialiştii cer ca autorităţile medicale să lanseze un program naţional de investigare preventivă a bolii, care să poate depista cancerul gastric în stadii incipiente. „Să existe o structură la nivel naţional, coordonată de către medicii oncologi împreună cu medicii de familie, pentru că medicul de familie are inventarul unei populaţii de 600, 700, 1000 de pacienţi. Dar asta înseamnă o infrastructură puternică, o informatizare la nivel de masă”, adaugă Mircea Beuran, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie. Cancerul gastric are o incidenţă mai crescută în Europa de Est, arată statisticile. Medicii spun că de vină ar fi, pe lângă factorul ereditar, alimentaţia nesănătoasă, stresul şi netratarea la timp a unor afecţiuni gastrice simple.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel