Studiu: Vestitorul morții, identificat. Ce susțin cercetătorii
Oamenii de știință americani susțin că instalarea unei disfuncții olfactive la persoanele vârstnice prevestește că respectivi nu ar mai avea de trăit mai mult de cinci ani.
Persoanele vârstnice incapabile să identifice mirosuri simple prezintă un risc crescut de mortalitate, potrivit unui studiu efectuat de oamenii de știință de la Universitatea din Chicago, publicat în revista americană Plos One, scrie obiectiv.info.
Studiul relevă că pierderea mirosului reprezintă un indicator de deces mai important decât boli precum cele cardiovasculare, pulmonare sau cancerul, iar persoanele vârstnice afectate nu ar mai avea de trăit decât cinci ani.
Citește și Rezultat uimitor al celui mai amplu studiu despre experiențele la limita morții
În perioada 2005-2006, au fost monitorizate, 3.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 57 şi 85 de ani, cărora li s-a cerut să miroase mentă, pește, portocale, trandafiri şi piele. Dintre acestea, peste un sfert (39%) nu au reușit să distingă mirosurile, iar în următorii cinci ani, 12,5% dintre participanţi muriseră.
Specialiştii nu pot, însă, explica legătura între miros şi durata vieţii și vor să extindă cercetarea și pentru adulții cu vârste mai mici față de cei monitorizați până acum.
„Pierderea mirosului nu cauzează moartea, însă este un vestitor, un sistem de avertizare timpuriu care arată că ceva nu este în regulă, că vătămarea s-a produs", a explicat dr. Jayant Pinto, coordonatorul cercetării.
Pierderea mirosului sau ansomia
Termenul medical care desemnează pierderea sau reducerea semnificativă a mirosului este ansomia și poate persista în special la vârstnici.
Ansomia poate avea mai multe cauze, inflamatorii și infecțioase, obstructiv, neurologice, dar poate apare și din cauza consumului de cocaină, a tulburărilor hormonale sau în urma unor anevrisme cerebrale, leziuni traumatice al creierului sau capului, sau tumori ale capului, nasului și creierului.
Cauzele neurologice care pot declanșa instalarea ansomiei sunt:
• îmbătrânirea - procesul începe în general după 60 de ani;
• leziuni ale nervilor nazali;
• boala Alzheimer;
• boala Parkinson;
• scleroza multiplă;
• expunerea la substanțe chimice: anumite insecticide sau solvenți;
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News