Data publicării:
Semnul care poate salva victimele violenţei domestice. Mariana Robea, Fundaţia Familia: "O secundă, diferenţa între viaţă şi moarte"
Mariana Robea, directorul Fundaţiei Familia (ONG din Galaţi care se ocupă de îngrijirea victimelor abuzurilor domestice), a vorbit, în exclusivitate pentru DC NEWS, despre semnul care poate salva victimele violenţei în familie.
Degetul mare al mâinii îndoit, cu patru degete în sus și apoi închis într-un pumn: un gest care transmite o cerere urgentă de ajutor din partea femeilor şi care poate fi folosit fie într-o conversație pe zoom sau deschizând ușa din față poate pentru a primi un pachet este semnalul de ajutor pe care Fundația Femeilor Canadiene l-a lansat în aprilie 2020 în plină pandemie și care devine încet popular în întreaga lume.
"Palma ridicată este un semn de ajutor, cere salvare, aşa o văd eu, iar pumnul înseamnă violenţă, este clar. Semnul e foarte bine venit şi foarte bine făcut. Cine l-a gândit, l-a gândit foarte bine! Acum, totul se desfăşoară online, de la munca online, şcoala online, până la socializare între prieteni şi familii. Semnul este binevenit, pentru că poate fi folosit atunci când se discută despre alt subiect. Dacă agresorul este lângă tine în casă, nu poţi cere ajutor verbal, aşa că poţi lega semnul de un subiect legat de viaţa de zi cu zi şi poţi transmite un mesaj persoanei cu care vorbeşti, poţi cere ajutor, pentru că eşti abuzat fizic, psihic, etc.
Semnul merge folosit oriunde, nu doar pe reţelele de socializare. Automat există şi riscul ca agresorul să recunoască semnul, fiind unul mediatizat. Dar fiind destul de scurt, îl poţi face într-un moment în care agresorul nu este atent. Nu e ceva care să necesite mult timp, e vorba de o secundă, maxim două, care pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte", a declarat Mariana Robea pentru DC NEWS.
Iată, în VIDEO, un exemplu despre cum poate fi introdus într-o conversaţie online acest semn.
Fundaţia condusă de Mariana Robea este singurul ONG care se ocupă de victimele abuzurilor domestice în judeţul Galaţi.
Semnul, privit cu reticenţă la nivel mondial
Oria Gargano, preşedintele asociaţiei BeFree din Italia, spune că semnul este inutil şi că, de fapt, altele ar fi soluţiile.
"Nu putem spune că dacă cineva te răpeşte pe stradă în timp ce te plimbi prin mulţime, vei fi salvată de străini dacă faci acest semn. Nu aş da niciodată acest sfat femeilor cu care lucrez.
Se consideră în continuare că bărbatul are impulsuri bruşte, dar niciodată că este, de fapt, o escaladare. Noi trebuie să ajutăm femeile să decodeze semnalele şi să meargă împotriva curentului care consideră unele atitudini, precum gelozia sau posesia, semne de dragoste. Femeile din aceste situaţii trebuie să aibă acces la căi adecvate de a ieşi", a spus Oria Gargano, conform Corriere.it.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News