Data publicării:

Semnatarii acordului nuclear cu Iranul se reunesc la Viena

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Iran
Iran

Reprezentanţii ţărilor semnatare ale acordului nuclear cu Iranul din 2015 - cu excepţia SUA - se vor întâlni la Viena în 28 iunie, a anunţat miercuri ministerul de externe de la Teheran, printr-un purtător de cuvânt citat de DPA.

La reuniune vor participa miniştrii de externe din Iran, China, Germania, Franţa, Regatul Unit şi Rusia, a precizat Abbas Mussawi, fără a da alte detalii.

Observatorii de la Teheran consideră că ar putea fi ultima tentativă diplomatică de a salva acordul înainte de expirarea, la începutul lui iulie, a ultimatumului acordat de Iran. Preşedintele iranian Hassan Rouhani a reafirmat miercuri că cele cinci state care respectă în continuare înţelegerea din 2015 mai pot acţiona până pe 7 iulie pentru relaxarea sancţiunilor împotriva ţării sale.

Statele Unite s-au retras unilateral, anul trecut, din acordul prin care Iranul se angaja să îşi îngheţe programul nuclear. Washingtonul a reluat aplicarea sancţiunilor împotriva regimului de la Teheran, în domeniul petrolier şi financiar, şi a ameninţat că va sancţiona toate ţările şi companiile care achiziţionează petrol iranian.

Oficiali iranieni au anunţat că se negociază cu Rusia şi China alternative pentru comerţul petrolier, în caz de eşec al eforturilor Uniunii Europene de a continua acordul. În acest caz, urmează ca Iranul să nu mai respecte limita de 3.76% pentru îmbogăţirea uraniului, convenită în 2015.

Vezi și: Ministrul german de externe atrage atenţia asupra 'riscului de război' în Golf 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel