Un Centru Vechi al Bucureștilor care freamătă de istorie... fragmente de timp care așteaptă să fie descoperite și împărtășite. ȘELARI este strada care îți confirmă că până nu demult, sentimentele adevărate prindeau aripi sau frângeau inimi de îndrăgostiți.Suficient cât să îngâni versurile:“Când apari senorita, în parc pe-nserat Curg în juru-ți petale de crin. Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat, Și ai trupul de șarpe felin." și numele unui personaj feminin te poartă cu câțiva zeci de ani în urmă. În cămăruța imaginației e posibil să se contureze imaginea celebrei Zaraza, a celei mai frumoase țigănci al cărei nume a fost rostit și cântat printr-atâtea bodegi ale capitalei interbelice. Femeia iubită de atâția bărbați încât a devenit, deopotriva, legendă și simbol, își poartă și astăzi amprenta pe mica străduță din Centrul Istoric al Bucureștilor. Odată, nu demult, în anii ’40, strada Șelari era loc al vorbelor de dor și amor. Ba mai mult, artiști faimoși din acea vreme își cântau simțămintele în piese ce umpleau atmosfera cabaretelor, cazinourilor și bordelelor de pe Șelari. Vulpea Roșie, localul unde romanțele tânărului și chipeșului Cristian Vasile răsunau în fiecare seară au făcut ca între el și celebra curtezană Zaraza să se înfiripe o frumoasă poveste de iubire. O poveste care se încheie tragic, în același loc.
<iframe width="420" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/3SmSmCKdSPA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Rivalitatea dintre Cristian Vasile și un alt cântăreț cunoscut al vremii, Zavaidoc, pune capăt poveștii lor de amor. Gelos pe succesul cu care cântecul dedicat Zarazei înnebunea saloanele de dans ale Bucureștilor, Zavaidoc trimite oameni să-i omoare colegul. Însă aceștia din urmă îi cruță viața artistului și o sacrifică pe Zaraza.Înnebunit de vestea morții femeii iubite, Cristian Vasile fură urna cu cenușa Zarazei. Iar legenda spune că timp de patru luni de zile înghite în fiecare zi câte o linguriță din urna mortuară, pentru ca la finalul acestora să își toarne terebentină pe gât, în speranța că va muri. Nu reușește decât să își distrugă coardele vocale și să-și pună pentru totdeauna capăt carierei sale de artist.
Locul unde a început și s-a terminat celebra idila dintre Cristian Vasile si cea mai cunoscută curtezană a Bucureștilor, este astăzi un loc al contrastelor.Strada Șelari, altădată nod de legătură între vestul și estul Europei prin cel mai vechi pod de peste Dâmbovița, Podul Calicilor, freamătă ziua sub zgomotul ascuțit al macaralelor, ciocanelor și al șantierelor aflate în construcție, și noaptea se scaldă în zumzetul asurzitor al turiștilor și al celor dornici să își spună păsurile în compania prietenilor, pe la terase.Nu mai răsună romanțele haiducilor îndrăgostiți. Și nici Zaraza nu le mai face față astăzi hiturilor secolului XXI.
Strada Șelari, faimoasă și pentru bordelurile sale, poate fi comparată în trecutul ei cu celebrul Cartier Roșu din Amsterdam. Bucureștiul deținea una dintre zonele cele mai cunoscute pentru plăceri trupești în acea vreme. Cele mai inedite localuri în acest sens de pe Șelari pentru noi, cei de astăzi, sunt Bordello și The Floor. Deschise pe locul unui fost bordel de la sfârșitul secolului XVII și începutul secolului XIX, este aproape imposibil să nu îți atragă privirea dacă treci pe lângă ele. Manechinele aproape reale din vitrine, costumate sumar,în desuuri, mai că te fac să crezi că pe strazile din centrul vechi s-a legalizat prostituția.
Șelarii abundă în cafenele și baruri, dar și în localuri mai neobișnuite, care atestă istoria. De la magazine de sticlărie, până la buticuri de articole militare, pet shop-uri și croitorii, mulți poate că nici nu s-ar fi așteptat să găsească atâtea atracții într-un spațiu atât de mic și încărcat cu atâția ani de istorie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News