Data publicării:

Seismul din Japonia a deplasat un gheţar din Antarctica

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
antarctica
antarctica

Cercetătorii americani au descoperit că violentele cutremure produse vineri în largul Japoniei au accelerat deplasarea unui curent glaciar din Antarctica, relatează site-ul Maxisciences.

Geofizicienii de la Universitatea Santa Cruz din California au afirmat că undele seismice ar fi deplasat un gheţar. Din 2007, aceşti cercetători folosesc staţii GPS pentru a supraveghea mişcarea curentului glaciar Whillans, un gheţar „mişcător“ din Antarctica. În mod normal, acesta se deplasează cu circa 1 metru pe zi. Dar luni, în timp ce geofizicianul Jacob Walter şi colegii săi analizau ultimele date înregistrate de GPS, aceştia şi-au dat seama că deplasarea a fost mai mare ca de obicei. Acest lucru s-ar fi produs exact în momentul în care undele seismice venite dinspre Japonia au lovit Antarctica. Sub efectul seismului, gheţarul şi-ar fi accelerat mişcarea şi s-ar fi deplasat în plus cu o jumătate de metru.

„Seismul din Chile de anul trecut a avut acelaşi efect“, a explicat pentru publicaţia New Scientist geofizicianul Jacob Walter. Totuşi, cercetătorii au afirmat că evenimentul nu va destabiliza stratul de gheaţă din această zonă a Antarcticii.

sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel