Şeful USADA, agenţia antidoping din SUA, îi ia apărarea lui Halep. "Pedepsim trişorii sau am ajuns să pedepsim şi sportivii nevinovaţi?"
Travis Tygart, şeful USADA, a dat o declaraţie prin care pare că îi ia apărarea Simonei Halep în procesul de dopaj. Acesta face apel la "dezlipirea" etichetei de "trişor", în cazul sportivilor care nu au fost încă dovediţi că s-ar fi dopat intenţionat.
"Sunt incredibil de rare cazurile în care avem teste antidoping cu un rezultat fals pozitiv. Pur și simplu, n-ar trebui să existe, dacă analizele de laborator sunt făcute ca la carte. Ca să vă faceți o idee despre câte de rare sunt astfel de cazuri, vă pot spune că, în America, de-a lungul anilor, am avut cam șase, șapte teste antidoping, cu rezultate fals pozitive, din 150.000-160.000 de teste efectuate. La fel de rare sunt și cazurile în care proba B nu confirmă rezultatul probei A, deși aici nu vorbim neapărat despre un rezultat fals pozitiv.
De reținut un aspect-cheie: fiecare sportiv e nevinovat până când toate căile legale au fost epuizate și au dovedit că acel om, într-adevăr, a trișat. Cred că e tare nedrept ca un sportiv să fie etichetat drept trișor înainte ca procesul său să ajungă la final. De altfel, noi, în SUA, mergem pe prezumția de nevinovăție, în cazul tuturor sportivilor, inclusiv a celor care pică și proba B, până când dosarul lor e finalizat. Aici, mă refer la tot ce înseamnă procesul în sine, judecarea Apelului și verdictul venit de la Curtea de Arbitraj pentru Sport (CAS). Până n-avem toate aceste deczii, nu ne permitem să punem sub semnul întrebării performanțele și rezultatele unui sportiv.
Ne confruntăm cu o altă problemă acum. Și anume faptul că laboratoarele antidoping sunt atât de bune, atât de performante, încât detectează niște valori extrem de mici ale unor substanțe interzise în probele analizate... Și grija noastră e că, uneori, aceste substanțe detectate n-au ajuns în organismul sportivului prin folosirea lor intenționată! Au ajuns să fie ingerate prin ceea ce numim noi sursă nevinovată. La ce mă refer? La carne contaminată, la apă contaminată, inclusiv la contactul sexual cu partenerul.
Avem celebrul caz, cu jucătorul Richard Gasquet. Care a reușit să demonstreze că urme de cocaină au fost depistate în organismul său pentru că a sărutat o stripteuză într-un club de noapte. Iar ea consumase cocaină, având urmele pe buze.
Cazurile care ne îngrijorează cu adevărat sunt cele ale sportivilor care nu încearcă să trișeze, care sunt chiar foarte atenți să nu folosească ceva interzis, care fac totul ca la carte. Dar, din motive care nu țin de ei, ci de natura lumii în care trăim astăzi, ajung să aibă teste pozitive pentru niște valori extrem de mici. Și apoi le e și lor foarte greu să explice sursa acestei contaminări. Astfel de cazuri creează o tensiune foarte mare. Pentru că ajungem să ne punem următoarea întrebare: Pedepsim sportivii trișori sau, în încercarea de a face acest lucru, am ajuns să pedepsim și sportivii nevinovați?", a declarat Travis Tygart.
Se vor impune noi reguli pentru "contaminarea conjuncturală"
"Contaminare conjuncturală e problema noastră acum. Vorbim despre cazuri în care elementul de intenție lipsește. Astfel de cazuri n-ar trebui să fie pedepsite la același nivel cu dopajul intenționat, cu dopajul sistematic susținut de stat, cum a fost în Rusia, de pildă.
Acum, suntem într-o etapă în care încercăm să impunem noi reguli pentru contaminare conjuncturală. Suntem în contact cu Agenția Mondială Antidoping (WADA) și am pus această problemă pe masă. Și suntem foarte vocali în privința ei. Vrem să ne asigurăm că există un set adecvat de reguli pentru fiecare situație și că sunt reguli cât mai corecte, juste, care țin cont de realitatea lumii în care trăim acum. Care țin cont de contaminările care apar de la carne, de la apă, de la vitamine. Și suntem optimiști că, în viitorul apropiat, în urma discuțiilor noastre cu WADA, aceste reguli noi pot fi incorporate în codul antidoping", a mai spus şeful USADA, citat de Adevărul.
Simona Halep încă aşteaptă decizia ITIA în cazul său de dopaj. Ea este suspendată provizoriu din octombrie 2022 şi nu a mai jucat un meci oficial de la US Open 2022, când a fost eliminată în primul tur. După acel turneu, a fost depistată pozitiv la roxadustat, o substanţă interzisă. Simona Halep a părăsit clasamentul WTA după aproape un an în care nu a mai jucat niciun meci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News