Şeful ONU denunţă o situaţie ''fără precedent'' în Sudan, în timp ce SUA au facilitat plecarea a aproape 1.000 de americani
Confruntat cu o situaţie "fără precedent" în Sudan, unde luptele continuă, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a decis duminică să-l trimită "imediat" în regiune pe responsabilul său pentru afaceri umanitare, Martin Griffiths, a anunţat duminică purtătorul său de cuvânt, notează AFP.
"Amploarea şi viteza cu care se desfăşoară evenimentele în Sudan sunt fără precedent", a declarat Stéphane Dujarric într-un comunicat, adăugând că este "extrem de îngrijorat".
Antonio Guterres a decis astfel să-l trimită "imediat în regiune" pe directorul Oficiului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), Martin Griffiths, "în lumina deteriorării rapide a crizei umanitare din Sudan", unde, din 15 aprilie, se desfăşoară un război nemilos între doi generali cu milioane de sudanezi prinşi în capcană.
"Suntem foarte îngrijoraţi de impactul imediat şi pe termen lung (al acestei crize) asupra tuturor sudanezilor şi a regiunii în ansamblu", a adăugat purtătorul de cuvânt.
"Încă o dată, îndemnăm toate părţile în conflict să protejeze civilii şi infrastructura, să permită trecerea în siguranţă a celor care fug din zonele de luptă, să respecte lucrătorii umanitari şi mijloacele acestora, să faciliteze operaţiunile de ajutorare şi să respecte personalul medical, instalaţiile şi mijloacele de transport ale acestora", a continuat Stéphane Dujarric.
Luptele violente continuă la Khartoum, cu toate că armata şi paramilitarii au anunţat duminică prelungirea unui armistiţiu puţin respectat, dar care a permis evacuarea străinilor şi continuarea negocierilor.
Potrivit ONU, 75.000 de persoane sunt deplasate în interiorul ţării şi, în total, până la 270.000 de persoane ar putea fugi de luptele care afectează 12 din cele 18 state ale acestei ţări cu 45 de milioane de locuitori, una dintre cele mai sărace din lume.
Războiul a provocat 528 de morţi şi 4.599 de răniţi, potrivit unor date oficiale mult subestimate. Ambele părţi se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului, mai scrie AFP.
SUA au facilitat plecarea a aproape 1.000 de americani din Sudan
Aproape o mie de americani au părăsit Sudanul cu ajutorul guvernului lor de la începutul violenţelor dintre armată şi paramilitari la Khartoum, a făcut cunoscut duminică Departamentul de Stat, precizând că un al doilea convoi a sosit la Port Sudan, relatează AFP.
"În cadrul unui efort multinaţional, guvernul american, împreună cu aliaţii şi partenerii săi, a facilitat plecarea a aproape 1.000 de cetăţeni americani din Sudan de la începutul violenţelor", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
El a precizat că un al doilea convoi organizat de guvern a ajuns în oraşul de coastă Port-Sudan, de unde evacuaţii se vor putea îmbarca în special spre Jeddah, în Arabia Saudită. O primă operaţiune similară a avut loc sâmbătă.
Purtătorul de cuvânt s-a referit, de asemenea, la "un efort diplomatic şi de comunicare susţinut pentru a ajunge la cei mai puţin de 5.000 de cetăţeni americani care au solicitat recomandări guvernului".
Milioane de sudanezi au rămas prinşi între bombardamente şi focuri de armă de la izbucnirea, pe 15 aprilie, a unui război nemilos de putere între forţele conduse de generalul Abdel Fattah al-Burhan, liderul de facto al ţării nord-est-africane după puciul din 2021, şi cele ale adjunctului său Mohamed Hamdan Daglo, liderul paramilitarilor din Forţele de sprijin rapid (FSR).
Luptele violente au continuat duminică la Khartoum, cu toate că armata şi paramilitarii au anunţat prelungirea unui armistiţiu puţin respectat.
Confruntat cu o situaţie "fără precedent", secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a decis duminică să-l trimită "imediat" în regiune pe responsabilul său pentru afaceri umanitare, Martin Griffiths, a anunţat duminică purtătorul său de cuvânt, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News