Acuzația a fost făcută de un alt membru al personalului echipei cu sediul în Marea Britanie, a relatat agenția de presă PA.
Christian Horner, în vârstă de 50 de ani, căsătorit cu fosta cântăreață de la Spice Girls, Geri Halliwell, și care este directorul echipei Red Bull Racing din 2005, respinge ferm acuzația.
Horner a declarat: "Neg complet aceste afirmații".
Un purtător de cuvânt al Red Bull - compania austriacă de băuturi energizante care deține echipa de Formula 1 - a declarat pentru PA: "După ce a fost informată despre anumite acuzații recente, compania a lansat o investigație independentă. Acest proces, care este deja în curs de desfășurare, este realizat de un avocat specializat extern".
"Compania ia aceste chestiuni extrem de în serios, iar investigația va fi finalizată cât mai curând posibil"
"Compania ia aceste chestiuni extrem de în serios, iar investigația va fi finalizată cât mai curând posibil din punct de vedere practic. Nu ar fi adecvat să facem alte comentarii în acest moment", conform purtătorului de cuvânt.
Horner a fost director de echipă la Red Bull de la intrarea în Formula 1, în urmă cu 19 ani, și a supervizat șapte campionate mondiale de piloți și șase titluri la constructori.
Sezonul trecut, unul dintre cei doi piloți ai echipei, Max Verstappen, a câștigat al treilea campionat mondial consecutiv.
Red Bull a câștigat 21 din cele 22 de etape desfășurate anul trecut, iar Verstappen a stabilit un record de 10 victorii consecutive în curse.
Horner a fost decorat cu CBE pentru serviciile aduse sporturilor cu motor în cadrul listei de onoruri de Anul Nou.
Red Bull își va lansa cea mai nouă mașină la 15 februarie, înainte de noul sezon, care va începe în Bahrain la 2 martie, conform Sky News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă