Şeful diplomaţiei suedeze va merge la Ankara pentru a pleda în favoarea aderării ţării sale la NATO
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Şeful diplomaţiei suedeze, Tobias Billstrom, a anunţat joi la Berlin că va efectua în viitorul apropiat o vizită la Ankara pentru a pleda în favoarea aderării ţării sale la NATO, transmite AFP.  

Ministrul de externe suedez a făcut acest anunţ într-o conferinţă de presă comună cu omoloaga sa germană Annalena Baerbock, în contextul în care Turcia blochează din mai extinderea Alianţei militare nord-atlantice la Suedia şi Finlanda, cerând mai ales extrădarea unor membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) pe care Ankara şi aliaţii săi occidentali îi consideră terorişti.

Marţi, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care l-a primit la Ankara pe noul prim-ministru suedez Ulf Kristersson, venit să pledeze tot pentru intrarea ţării sale în NATO, a anunţat o nouă 'reuniune la sfârşitul lunii la Stockholm'. Aproape simultan, parlamentul suedez a comunicat că săptămâna viitoare va avea loc un vot pentru modificarea Constituţiei în vederea înăspririi luptei antiteroriste, unul din punctele cerute de Turcia pentru a autoriza primirea Suediei în NATO.

"Personal, cred că vizita premierului suedez la Ankara a arătat că există mult spaţiu pentru dialog, dialog care decurge în momentul de faţă şi care trebuie purtat la toate nivelurile", a mai spus Billstrom joi.

"Mă voi deplasa în scurt timp la Ankara, în cursul acestei toamne", pentru a continua dialogul, a menţionat el.

Suedia şi Finlanda au solicitat să adere la NATO mai devreme în acest an, ca o consecinţă directă a invaziei Rusiei în Ucraina. Solicitarea de aderare a fost aprobată de 28 din cele 30 de state membre ale NATO, excepţie făcând Turcia, dar şi Ungaria.

Şefa diplomaţiei germane a menţionat joi în conferinţa de presă cu omologul ei suedez că Germania i-a spus clar Ungariei că nu există o "zonă gri" în ce priveşte ratificarea aderării la NATO a Suediei şi Finlandei, a consemnat Reuters.

"În ce priveşte problema legată de Ungaria, vreau să subliniez clar acest lucru (...), nu există zonă gri", a declarat Annalena Baerbock.

Miercuri, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban a indicat că parlamentul de la Budapesta va discuta această ratificare în cursul sesiunii de toamnă, după adoptarea unei serii de acte legislative legate de UE, notează Agerpres.

Erdogan, noi declarații despre aprobarea aderării Suediei și Finlandei la NATO

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut noi declarații despre aprobarea aderării Suediei și Finlandei la NATO.

Momentul acordului Turciei pentru aderarea Finlandei și a Suediei la NATO depinde numai de acțiunile țărilor nordice, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, scrie Anadolu.

"Ritmul și calendarul procesului de ratificare a memorandumului dintre Turcia, Suedia și Finlanda vor fi determinate de pașii care vor fi întreprinși de aceste țări", a spus Erdogan.

Vineri, Erdogan a discutat acest subiect cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care se află în vizită în Turcia. Cei doi au vorbit și despre situația din Ucraina. Erdogan a anunțat necesitatea reluării negocierilor dintre Rusia și Ucraina pentru a pune capăt conflictului cât mai curând posibil. Președintele turc a spus că Turcia se va concentra pe extinderea acordului cu cereale care expiră în noiembrie, permițând exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră.

Joi, după o întâlnire cu ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, Stoltenberg a spus că Finlanda și Suedia au îndeplinit cu fidelitate condițiile Ankarei pentru aderarea la NATO. Cu toate acestea, Cavusoglu a apreciat diferit situația.

"Nu toate componentele acordului au fost implementate", a spus el. Ministrul, în același timp, a subliniat că autoritățile ambelor țări au luat într-adevăr unele măsuri necesare, iar Ankara salută acest lucru.

În prezent, Turcia și Ungaria nu au ratificat încă aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Ankara spune că va face acest lucru atunci când aceste țări scandinave vor îndeplini o serie de condiții specificate în memorandumul convenit între părți. În special, există clauze prin care Suedia și Finlanda ar trebui să ia măsuri împotriva grupărilor kurde, pe care Ankara le consideră teroriste. Ankara insistă și asupra extrădării unui număr de activiști kurzi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel