Şeful diplomaţiei poloneze, Jacek Czaputowicz, critică imaginea ţării sale din presa germană
Ministrul de externe polonez Jacek Czaputowicz a reproşat presei germane că prezintă o imagine falsă a Poloniei şi critică excesiv această ţară, într-un interviu publicat vineri în cotidianul polonez Gazeta Wyborcza, citat de dpa.
'Imaginea Poloniei în media germane este incorectă. Criticile merg prea departe. Iar pluralismul în media poloneze este mult mai bine reprezentat', a declarat Czaputowicz. În Germania, pluralismul este limitat de corectitudinea politică, a menţionat şeful diplomaţiei poloneze. Acesta a apreciat în acelaşi interviu că sistemul de numire a judecătorilor din Germania este mai politizat decât în Polonia.
Agenţia germană de presă aminteşte că sub guvernarea conservatorilor din partidul Lege şi Justiţie (PiS) Polonia a fost criticată pentru introducerea unor reforme instituţionale controversate, inclusiv în sistemul judiciar, care potrivit criticilor subminează statul de drept şi echilibrul puterilor. Conservatorii au fost criticaţi de asemenea că folosesc media de stat, mai ales canalul public de televiziune TVP, pentru promovarea propriei imagini politice. Vineri este ultima zi de campanie electorală din Polonia înaintea alegerilor legislative de duminică, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News