Data publicării:

Șeful Curții Supreme din Ucraina a fost arestat într-o anchetă de corupție și luare de mită

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie de la Donald Tong/ Pexels
Fotografie de la Donald Tong/ Pexels

Procurorii ucraineni l-au reținut pe șeful Curții Supreme a țării pentru că ar fi luat mită.

Potrivit BBC, arestarea are loc la o zi după ce anchetatorii de specialitate au declarat că au ”demascat corupția pe scară largă”, în instanță.

Deși procurorii nu au făcut public numele oficialului, presa locală a raportat luni că judecătorul-șef, Vsevolod Kniaziev, a fost arestat cu acuzația de luare de mită în valoare de 3 milioane de dolari (2,4 milioane de lire sterline; 2,9 milioane de euro).

Politicianul ucrainean, Oleksiy Goncharenko, a declarat că este cel mai înalt oficial din istoria țării care a fost arestat pentru mită.

Luni, Biroul Anticorupție al Ucrainei a declarat pe canalele sale de socializare Telegram și Facebook că, alături de Parchetul Specializat Anticorupție, a fost demarată o anchetă comună pentru a ”demasca corupția pe scară largă din Curtea Supremă, și anume o schemă prin care conducerea și judecătorii Curții Supreme din Ucraina urmau să primească mită”.

Biroul anticorupție a adăugat că ”sunt în desfășurare acțiuni de investigație de urgență”.

Uniunea Europeană a făcut din combaterea corupției o condiție prealabilă pentru ca Ucraina să se alăture grupului de 27 de membri. Dar, în ciuda progreselor înregistrate în soluționarea problemei în ultimii ani, Ucraina ocupă locul 116 din 180 de țări în Indicele de percepție a corupției al Transparency International.

Citește și:

Scandalul de corupție din Ucraina ia proporții: Șefa Fiscului are 4 case. E acuzată de fraudă de milioane de dolari

În timpul perchezițiilor, anchetatorii au găsit 158.000 de dolari, 530.000 de hrivna ucrainene, 2.200 de euro în numerar, bijuterii scumpe, haine cu semnături ale unor designeri celebri, ceasuri de aur. Anchetatorii au susținut că stilul de viață al femeii nu se potrivea cu venitul  declarat de ea în calitate de șef al biroului fiscal al capitalei ucrainene... Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel