Data publicării:

Sediul PSD Iaşi, dosar penal, lucrări de reparaţii

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Procurorii ieşeni au întocmit un dosar penal şi au început urmărirea penală in rem privind lucrările de amenajare efectuate la sediul Partidului Social Democrat din Iaşi, în urma sesizării Primăriei.

'Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a înregistrat dosarul penal cu numărul 1874/P/2018, având ca obiect sesizarea din data de 6 februarie 2018, a Serviciului Control Urbanism şi Afişaj Stradal din cadrul Poliţiei Locale Iaşi, cu privire la efectuarea fără autorizaţie de construire a unor lucrări asupra monumentului istoric Administraţia Finanţelor Publice Locale şi sedii partide din municipiul Iaşi, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 13-15', a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, prim-procurorul Monica Palaghia.

Conform documentului, pe 7 februarie a fost începută în cauză urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute de legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare.

'De asemenea, în data de 12 februarie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, spre competentă soluţionare, sesizarea având acelaşi obiect, formulată de către Primăria Municipiului Iaşi - Direcţia Exploatare Patrimoniu, aceasta fiind ataşată la dosarul deja înregistrat. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt, cu precizarea că (...) procedura în această fază a urmăririi penale este nepublică', se arată în documentul de presă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel