Data publicării:

Ședință de Guvern, miercuri. Pe ordinea de zi se află și modificarea OUG privind refugiații ucraineni

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Guvernul României
Guvernul României

Guvernul se reuneşte miercuri, în şedinţă, urmând să discute acordarea unei sume forfetare lunare pentru o singură perioadă de maximum patru luni consecutive în vederea acoperirii cheltuielilor de cazare şi hrană pe teritoriul României şi în continuare până la finele acestui an, în anumite condiţii, pentru refugiaţii ucraineni care beneficiază de protecţie temporară pe teritoriul ţării noastre.

Cabinetul Ciucă va analiza modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, conform Agerpres.

Conform notei de fundamentare, proiectul propune „stabilirea posibilităţii acordării unei sume forfetare lunare, pentru o singură perioadă de maximum patru luni consecutive, începând cu data de 1 mai 2023, în vederea acoperirii cheltuielilor cu hrana şi cazarea pe teritoriul României pentru familiile şi persoanele singure, beneficiare ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înţelesul articolului 5 din Directiva 2001/55/CE şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare".

„Stabilirea datei vizate are în vedere realizarea condiţiilor necesare pentru a permite elaborarea şi adoptarea, în timp util a hotărârii Guvernului, subsecvente, prin care vor fi stabilite cuantumul, condiţiile şi mecanismul de acordare a sumelor respective", se explică în document.

Sprijinul financiar pentru acoperirea cheltuielilor de cazare urmează să fie acordat şi după perioada de patru luni consecutive până la sfârşitul acestui an pentru persoanele din categoriile vizate de proiectul de act normativ.

„După împlinirea perioadei de patru luni consecutive în care au beneficiat de suma forfetară lunară pentru acoperirea cheltuielilor cu cazarea pe teritoriul României, prezentul proiect de act normativ stabileşte faptul că persoanele respective au acces la sistemul asigurărilor pentru şomaj, la măsurile de prevenire a şomajului şi la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acordate în urma înregistrării la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în condiţiile stabilite pentru cetăţenii români de prevederile Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare", se mai arată în nota de fundamentare.

* Pe ordinea de zi, se mai află un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune 2021 - 2027.

Actul normativ vizează, între altele, asigurarea predictibilităţii calendarului de lansări la nivel de program pentru beneficiari, astfel încât să se prevină şi eventuale suprapuneri de apeluri cu aceeaşi tematică în perioade similare de timp; asigurarea transparenţei alocării fondurilor externe nerambursabile prin publicarea în consultare publică a ghidului solicitantului; asigurarea resurselor necesare pentru evaluarea şi selecţia proiectelor; simplificarea modalităţii de evaluare a proiectelor; stabilirea unui prag de excelenţă, care permite unui proiect să fie selectat în mod automat pentru aprobare şi contractare; eficientizarea şi accelerarea procesului de implementare a proiectelor, inclusiv prin îmbunătăţirea funcţionalităţilor MySMIS2021/SMIS2021+ prin automatizarea anumitor acţiuni în diversele etape din ciclul de viaţă al programului/proiectelor.

* Executivul va analiza şi un proiect de hotărâre pentru modificarea HG nr. 311/2022 privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022 - 2027 pentru investiţii iniţiale.

* Acordul între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României şi Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi, semnat la Bucureşti, la 17 decembrie 2022, se află şi el pe agenda şedinţei de miercuri.

* Tot printr-o hotărâre, Executivul urmează să aprobe obiectivele etapei a XXIII-a 2023 a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010 - 2024 aprobat prin HG nr. 256/2010.

* În cadrul şedinţei se va discuta un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea anexei la HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

* Vor fi mai adoptate, prin hotărâre, normele metodologice privind constituirea, funcţionarea, evaluarea şi acreditarea entităţilor din infrastructura de inovare şi transfer tehnologic, precum şi modalitatea de susţinere a acestora.

* Executivul va aproba, prin altă hotărâre, Acordul dintre Secretariatul General al Guvernului (SGG) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), semnat la Bucureşti la 1 februarie 2023 şi la Paris la 3 februarie 2023.

* În cadrul reuniunii guvernamentale va fi analizat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru unele măsuri fiscal-bugetare privind acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului.

***Guvernul urmează să aprobe, prin memorandum, semnarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind mormintele şi operele comemorative de război.

* Cabinetul Ciucă urmează să mai aprobe semnarea unui memorandum de înţelegere privind revizuirea Memorandumului de înţelegere pentru operaţii şi sprijin (O&S) al Forţelor NATO de avertizare timpurie şi control (NAEW&C), aşa cum a fost revizuit la 23 martie 2003

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel