Ședință CNSAS
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
În acord cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 şi ale Hotărârii nr. 2/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Colegiul C.N.S.A.S. a dezbătut, pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi, 16.05.2019, următoarele teme:

1. Deconspirări surse:
A fost încheiată procedura de deconspirare pentru un număr de 6 surse, identitatea reală a acestora urmând a fi comunicată la solicitarea persoanelor subiect al unor dosare de urmărire informativă şi a petenţilor îndreptăţiţi, potrivit prevederilor art. 1 alin. 7 din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

2. Note de Constatare - Lucrători ai Securităţii:
Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane:
- art. 6 alin. 2 din Legea 303/2004 şi Legea 303/2004 (asistent judiciar) - 1 persoană.

3. Note de Constatare - Colaboratori ai Securităţii:
Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarele categorii de persoane:
- art. 3 lit. g (primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni, consilierii în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consilierii locali) - 1 persoană.

4. Adeverinţe:

a) Colegiul a infirmat Notele de Constatare şi a dispus eliberarea unor adeverinţe din care să rezulte că persoanele verificate nu au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, pentru următoarele categorii de persoane:
- 3 lit. g (primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni, consilierii în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consilierii locali) - 2 persoane;

b) Colegiul a constatat că nu au fost identificate documente noi sau neprocesate faţă de cele reţinute în adeverinţele eliberate anterior şi a dispus menţinerea acestora pentru următoarea categorie de persoane:
- art. 3 lit g (primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni, consilierii în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consilierii locali) - 22 persoane

Adeverinţele emise pe numele persoanelor menţionate mai sus, după ce vor fi redactate şi semnate, vor fi publicate pe site-ul C.N.S.A.S. şi vor putea fi accesate la adresa www.cnsas.ro, secţiunea ADEVERINŢE.

Potrivit art. 10 alin (2) din OUG 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, cu modificările şi completările ulterioare, adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 se publică de îndată pe pagina proprie de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor.

Până la data publicării pe pagina de internet, documentele care au stat la baza emiterii adeverinţelor pot fi consultate, la cerere, la sediul CNSAS, după finalizarea procedurii de declasificare a acestora. Consultarea se poate face pe baza unei programări la numărul de telefon: 0374.189.197 - Direcţia Comunicare, persoană de contact: doamna Adela Guinea.

Aceeaşi procedură (consultare la cerere şi declasificare) se aplică şi documentelor emise în cazul persoanelor pentru care au fost deja emise adeverinţe, iar în urma reverificării acestora nu au fost identificate documente noi şi neprocesate.

5. Acreditări:
Colegiul a acreditat 5 persoane în calitate de cercetători externi, ca urmare a analizării cererilor de acreditare şi a documentelor cuprinzând tematicile de studiu aferente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel