Vor participa, alături de primarului Sectorului 5, Domnul Daniel Florea:
-Doamna Roxana MÎNZATU, Ministrul Fondurilor Europene
-Doamna Sorina PINTEA, Ministrul Sănătăţii
-Domnul Marius BUDĂI, Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale
-Domnul Mark DAVIS, Director Regional pentru Romania si Bulgaria, BERD
-Tatiana PROSKURYACOVA, Country Manager pentru Romania si Bulgaria Banca Mondiala
-AMBASADORI, PREŞEDINŢI AI CAMERELOR DE COMERŢ BILATERALE, DAR MAI ALES INVESTITORI ROMÂNI ŞI STRĂINI. Va fi prezentă şi o delegaţie de investitori din Arabia Saudită
-Parlamentari, reprezentanţi ai administrațiilor publice centrale și locale din localităţile cu care Sectorul 5 este înfrăţit, reprezentanţi ai sistemului bancar, ai mediului de afaceri , reprezentanţi ai caselor de avocatură, reprezentanţi ai firmelor de consultanţă, reprezentanţi ai asociațiilor patronale, analişti şi jurnalişti. Ne bucurăm de prezenţa unei delegaţii de jurnalişti străini
Scopul organizării acestui eveniment de anvergură este acela de a prezenta marile proiecte de investiţii aflate în derulare în sectorul 5 al Capitalei, dar mai ales de a aduce în atenţia mediului de afaceri oportunităţile majore de investiţii din această zonă. Vor fi prezentate în premieră proiecte care se doresc a fi implementate în perioada următoare în Sectorul 5 al Capitalei.
Dezvoltarea Sectorului 5 al Municipiului București, principalul obiectiv al administrației publice locale, în contextul în care reconfigurarea urbanistică și modernizarea arhitecturală ocupă un loc prioritar în atenția Primăriei Sectorului 5.
De precizat că, Sectorul 5 a adoptat prima strategie de regenerare urbană din România, lucrează la strategia pentru cea mai mare amenajare urbanistică din România, la strategia pentru cel mai mare HUB Tehnologic din Municipiul București, precum și la o serie de Master-Plan-uri care vor transforma Sectorul 5 și vor influența major calitatea vieții pentru toți cetățenii.
Evenimentul va fi transmis live pe DC NEWS.
SECTORUL 5 - Exemplu de dezvoltare durabilă
Sectorul 5 al Municipiului București a intrat în ultimii ani într-o nouă etapă de dezvoltare, marcată de planificarea riguroasă a direcțiilor strategice de intervenție și maximizarea tuturor surselor de finanțare, pentru implementarea proiectelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare