Data publicării:
Sectorul 1 - zero lei atragere de fonduri. Dan Podaru (candidatul Alianței Sectorului 1): Clotilde Armand l-a îngropat într-un Ev Mediu / video
Dan Podaru, candidat la funcția de primar al Sectorului 1 din partea Alianței Sectorului 1, a vorbit despre lipsa de viziune a primarului Clotilde Armand în atragerea de fonduri pentru dezvoltarea S1.
Dan Podaru, candidat la funcția de primar al Sectorului 1 din partea Alianței Sectorului 1, a oferit un interviu în exclusivitate pentru DC News în care a vorbit despre nerealizările edilului Clotilde Armand în cei 4 ani e mandat.
„În Sectorul 1 al Capitalei s-a dezvoltat un sistem de conducere nedemocratic, al primarului Clotilde Armand, care a îngropat tot Sectorul 1 într-un Ev Mediu, metaforic vorbind.
Clotilde Armand, în aceștia 4 ani, nu a dezvoltat nici măcar un proiect. Pe fondurile PNRR pentru anul 2023, Sectorul 1 a atras 0 lei. Comparativ, Sectorul 4 a atras 67 de milioane.
În același timp, pe fonduri europene, Sectorul 1 depus anul trecut 41 de proiecte, din care 40 au eșuat. Și de acolo tot zero lei au fost atrași. Este un dezastru. Clotilde Armand a generat haos la nivelul S1 având 2-3 ani consecutiv excedent bugetar. Anul trecut au fost 431 de milioane de lei, iar anul acesta este aproximativ 1 miliard și 100 de milioane excedent bugetar. Acești bani nu au fost investiți în proiecte care să îmbunătățească viața oamenilor din Sectorul 1“, a zis Dan Podaru.
„70% din locuitorii Sectorului nici măcar nu mai vor să mai audă de Clotilde Armand. Mai are undeva la 20%. Este firesc, sunt și votanți USR. Printr-o aliere a forțelor binelui, de-aia ne și numim Alianța Sectorului 1, sper să reușim să o îndepărtăm pe Clotilde Armand, care a generat o mare dramă timp de 4 ani la nivelul S1“, a mai zis Dan Podaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News