Sectorul 1: Persoanele fără adăpost, cazate în centrele sociale
Pe toată perioada cu temperaturi scăzute, persoanele fără adăpost, care doresc acest lucru, vor fi cazate în centrele sociale ale Primăriei Sectorului 1, anunță instituția.
Persoanele adulte sunt cazate la Centrul de Urgență Pentru persoane fără Adăpost (Șoseaua Odăi nr. 3-5, Sector 1), iar copiii la Centrul de Primire "Pinocchio" (Bulevardul Luptătorilor numărul 40, Sector 1).
Adăpostul de noapte de pe Șoseaua Odăi are un număr de 120 locuri, fiind ocupate în prezent 28 de locuri. Persoanele fără adăpost beneficiază aici de hrană, asistență medicală, îmbrăcăminte și materiale de igienă personală.
La Centrul "Pinocchio", sunt 15 locuri libere. Persoanele cazate aici beneficiază de trei mese zilnic , supraveghere, consiliere psihologică și asistență medicală. Polițiștii locali ai Sectorului 1 vor patrula pe străzile acestei zone administrative pentru a identifica persoanele fără adăpost care pot fi afectate de condițiile meteo nefavorabile.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News