Secție specială din Parchet, desființare. Coita: Îmi pare rău că trebuie să spun asta
Alex Coita susține că există în momentul de față o presiune de desființare a unei secții din Parchetul General despre care nu a auzit niciun argument care să valideze o astfel de acțiune.
Alex Coita a declarat, marți, la Antena 3, că nu există dovezi și argumente pentru desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor Magistraților, iar sistemul de control încrucișat este unul recomandabil pentru România.
Citește și: Kovesi, două lovituri în cazuri diferite
"Nu fac parte nici din pepiniera de cadre a PSD-ALDE"
"Eu nu am auzit până acum un argument valid potrivit căruia această secție specială ar fi susceptibilă la presiuni politice așa cum a spus GRECO sau Comisia de la Veneția. Eu știu așa, în sistemele democratice a asigura echilbrul, a elimina impuritatea, adică fiecare să facă ce-i trăsnește și a se asigura că regulile le sunt respectate, trebuie să fie făcute verificări încrucișate. Deci după ce a văzut ani de zile cum, din păcate, actul de justiție a fost decredibilizat de acțiuni abuzive ale procurorilor, mi se pare nu de prefereat, ci absolut obligatoriu să existe un astfel de sistem de verificare încrucișată în rândul magistraților. Cineva spunea și spunea foarte bine că acești procurori care fac parte din secția specială nu fac parte nici din pepiniera de cadre a PSD-ALDE, nu sunt aduși nici de pe Marte, nu sunt nici cei din cabinetul domnului Tudorel Toader sau colegii domnului Dragnea. Sunt acei procurori din sistem, care au crescut în sistemul de justiție și în care noi românii ar trebui să ne punem încrederea. Deci de unde până unde aceste suspiciuni și aceste cereri de desființare, îmi este greu să înțeleg. Trebuie să remarc și îmi pare rău că trebuie să spun asta, este regretabil că au trecut doi ani de zile de când discutăm de legile justiției, nu am reușit să ne punem de acord pe o formulă unitară care să aducă într-devăr acele forme de care este nevoie, se creează presiuni, este politizată foarte mult această situație și ne uităm în continuare să vedem ce OUG o să dea sau daca se va da", a declarat Alex Coita.
Citește și: Procurorii CSM, întâlnire Tudorel Toader. Ce au discutat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News