Secrete şi provocări din viaţa meteorologilor de la Vârful Omu. Gabriela Băncilă: Noi nu ne putem imagina cam ce înseamnă
Gabriela Băncilă, director Meteorologie Operațională în cadrul ANM, a povestit ce fac meteorologii care lucrează la staţiile de pe vârful muntelui, cum e cea de la Omu şi care sunt provocările cărora aceştia trebuie să le facă faţă.
"O tură poate avea două săptămâni, dar depinde şi cum este vremea în sezonul rece, pentru că urcă pe un traseu prestabilit, cu un echipament adecvat, dar dacă vremea nu permite şi vorbim despre viscol, zăpadă, vizibilitate redusă, atunci schimbul de tură se amână pentru ca accesul şi coborârea celorlalţi colegi să se facă în siguranţă. Se lucrează în ture de câte doi.
În afară de observaţiile meteorologice care se fac oră de oră sau care se transmit atunci când anumiţi parametri depăşesc un prag de alertă, toţi tehnicienii meteorologi care lucrează la staţiile meteorologice din reţeaua naţională au ca şi obligativitate şi întreţinerea aparaturii meteorologice. Noi nu ne putem imagina cam ce înseamnă să bată vântul cu 200 km/h, să fie vizibilitate zero, troiene, iar ei trebuie să dea zăpadă, să iasă din staţie, iar lucrul acesta se întâmplă de foarte multe ori pe pe fereastra încăperilor de la etaj. Pe lângă acestea, ei trebuie să cureţe aparatura meteorologică. Imaginaţi-vă că senzorii de vânt, temperatură sau heliometrul toate trebuie curăţate. Se depune chiciură cu grosime care poate depăşi 20-30 de centimetri", a povestit Gabriela Băncilă despre experienţele colegilor care lucrează la staţia Vârful Omu şi la celelalte staţii din ţară aflate la mare altitudine.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News