Data actualizării:
Data publicării:

Secretarul general al ONU, semnal de alarmă: O catastrofă pentru viaţă!

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Schimbările climatice progresează mai repede decât era prevăzut, a avertizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la Abu Dhabi.

"Suntem aici pentru că lumea se confruntă cu o gravă urgenţă climatică", a declarat Antonio Guterres în cadrul unei reuniuni de două zile asupra schimbărilor climatice organizate în Emiratele Arabe Unite, în pregătirea unui summit în septembrie la New York.

"Schimbările climatice au loc chiar acum (...) Progresează chiar mai repede decât au prevăzut oamenii de ştiinţă din întreaga lume lume" şi "devansează eforturile noastre de a lupta împotriva lor", a mai spus şeful ONU.

"Noi distrugeri climatice"

"Fiecare săptămână aduce noi distrugeri climatice", a declarat el, menţionând "inundaţii, secete, canicule, incendii şi furtuni extrem de puternice".

"Schimbările climatice progresează mai repede decât noi", a avertizat Guterres, care a convocat un summit pe 23 septembrie la New York, deoarece unele ţări nu respectă anumite prevederi ale acordului de la Paris din 2015 vizând limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius până la sfârşitul secolului.

"O catastrofă pentru viaţă"

"Chiar dacă promisiunile acordului de la Paris sunt pe deplin îndeplinite, ne vom confrunta cu cel puţin +3 grade Celsius până la sfârşitul secolului, o catastrofă pentru viaţă aşa cum o ştim noi", a avertizat Guterres.

Situaţia va continua să se deterioreze dacă "nu acţionăm acum urgent şi cu ambiţie", a adăugat el.

Summitul ONU din 23 septembrie este considerat drept prima reuniune a liderilor mondiali privind schimbările climatice după acordul de la Paris din 2015. Acesta va fi urmat de Conferinţa anuală a ONU privind climatul (COP) care va avea loc în decembrie în Chile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel