Secretarul general al ONU pune punctul pe ''i'' după acordul dintre Armenia, Azerbaidjan și Rusia
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, se declară 'uşurat' că Armenia şi Azerbaidjanul au ajuns la un acord, potrivit AFP. 

'Obiectivul nostru constant este bunăstarea civililor, accesul umanitar şi protejarea vieţilor', a adăugat el, răspunzând unor întrebări despre acest conflict în cadrul conferinţei sale de presă cotidiene.

'Vom continua să avem contacte cu părţile implicate şi cu co-preşedinţii Grupului de la Minsk (SUA, Rusia, Franţa) pentru a vedea cum putem ajuta' la punerea în aplicare a acestui acord de încetare a focului, a precizat purtătorul de cuvânt.

Întrebat despre termenul 'uşurat' folosit de secretarul general, Stéphane Dujarric a precizat că asta 'înseamnă evident o primire favorabilă' a acordului încheiat.

'Le suntem extrem de recunoscător autorităţilor ruse pentru ce au făcut. Sentimentul de uşurare vine din speranţa că (acordul) va pune capăt suferinţelor civililor', a insistat el.

Luni, Azerbaidjanul şi Armenia au semnat sub egida ONU un acord de încetare a ostilităţilor în conflictul din Nagorno-Karabah, care consfinţeşte victoriile militare ale azerilor după şase săptămâni de lupte sângeroase, menţionează AFP, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel