Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, avertisment: Prietenii autocraţi ai lui Putin aşteaptă
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a declarat că un eşec în a ajuta Ucraina să-şi asigure propriul viitor ar putea duce la "o lume dominată de tiranie şi de tulburări".
Declaraţia a fost făcută în timpul unui discurs susţinut sâmbătă şi în care a căutat să scoată în prim plan mizele războiului pentru comunitatea internaţională, informează Reuters şi AFP.
"Invazia Rusiei oferă o imagine a unei posibile lumi dominate de tiranie şi de tulburări, în care niciunul dintre noi nu am dori să trăim", a declarat Lloyd Austin.
Afirmaţiile lui Austin, susţinute în cadrul unui forum de securitate din Canada, sunt unele dintre cele mai puternice declaraţii ale sale cu privire la invazia rusă asupra Ucrainei, invazie ce durează de aproape nouă luni.
Avertisment privind armele nucleare
Lloyd Austin a atenţionat de asemenea asupra riscurilor de proliferare nucleară globală, scrie Agerpres.
"Prietenii autocraţi ai lui Putin aşteaptă. Şi ei ar putea conchide că obţinerea de arme nucleare le-ar oferi propriul 'permis de vânătoare'. Iar aceasta ar putea duce la o periculoasă spirală a proliferării nucleare", a declarat secretarul american al apărării.
Lloyd Austin a atenţionat că Rusia şi China vor o lume în care forţa este utilizată pentru a soluţiona diferendele, potrivit AFP.
"Beijingul, la fel ca Moscova, caută să obţină o lume în care forţa face legea, în care diferendele sunt soluţionate prin forţă şi în care autocraţii pot să sugrume flacăra libertăţii", a declarat secretarul american al apărării la forumul internaţional asupra securităţii care se desfăşoară în oraşul canadian Halifax.
Războiul Moscovei împotriva Kievului "a pus în evidenţă provocarea cu care ne confruntăm în regiunea indo-pacifică", a declarat Austin, evocând "presiunile" Chinei în această zonă.
"Sunt întotdeauna reguli în război. Şi dacă o mare putere poate să sfideze aceste reguli, ea îi încurajează şi pe alţii să sfideze dreptul internaţional şi normele internaţionale", a afirmat secretarul american al apărării, făcând o paralelă între China şi Rusia.
"Suntem hotărâţi să apărăm aceste reguli şi în special principiul fundamental al imunităţii non-combatanţilor", a adăugat Lloyd Austin.
Potrivit lui Austin, eforturile Moscovei de a obţine sprijinul unor astfel de ţări precum Iranul şi Coreea de Nord creează noi provocări de securitate pentru SUA şi aliaţii lor.
"Rusia s-a întors spre Iran şi Coreea de Nord pentru a-şi susţine atacul asupra Ucrainei, în special utilizând drone iraniene pentru a ucide civili ucraineni", a declarat el.
Casa Albă a afirmat în octombrie că militari iranieni se află "pe teren în Crimeea" pentru a ajuta forţele ruse să întreprindă atacuri cu ajutorul dronelor, afirmaţie dezminţită de Iran.
Legea marţială din Ucraina, votată în doar 10 minute. Parlamentar ucrainean: Cântam imnul şi ne ţineam de mâini
Parlamentarul ucrainean Kira Rudîk, vicepreşedinte al ALDE Europe şi lider al partidului Holos, a rememorat prima zi a războiului, arătând că Legislativul a avut doar 10 minute la dispoziţie pentru a vota legea marţială, dar şi că politicienii de la Kiev şi-au promis să fie uniţi, până la obţinerea victoriei.
Declaraţiile a fost făcute sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în debutul lucrărilor Comitetului Politic al USR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News