Secetă extremă în România. Gabriela Băncilă (ANM), pericolul averselor torențiale
Gabriela Băncilă (ANM) a vorbit despre care consecințele asupra agriculturii din cauza lipsei de precipitații. Aceasta a spus care sunt cele mai afectate zone din România.
”În momentul de față, partea de est și sud-est a României, în special în zona Moldovei, a Dobrogei și mare parte din Muntenia, se confruntă în continuare, atât în ceea ce privește cultura de grâu de toamnă cât și cea de porumb, cu o secetă puternică și chiar extremă. Și, deși am asistat la episoade cu instabilitate atmosferică, care au implicat și averse torențiale, să știți că, în decursul unei averse torențiale, capacitatea de înmagazinare de apă a solului este una foarte redusă.
Acesta este motivul pentru care se produc acele scurgeri pe versanți, acele inundații rapide care pot fi extrem de periculoase. Capacitatea de înmagazinare a solului, în contextul unei averse torențiale, este chiar mai mică de 50% din cantitatea totală înregistrată. Prin urmare, toate aceste manifestări de instabilitate atmosferică sunt, de cele mai multe ori, un factor agravant în ceea ce privește manifestările asupra agriculturii, pentru că există perioada de arșiță, perioada lipsită de precipitații, iar în timpul acestor manifestări de instabilitate atmosferică, prin intensificări puternice ale vântului sau prin grindină, putem să ajungem în plus la afectarea culturilor respective”, a declarat directorul ANM, Gabriela Băncilă.
Masă de aer cald, iunie 2022. Gabriela Băncilă (ANM), prognoza meteo pentru finalul lunii / video
„O să merg la mare săptămâna viitoare, pe litoralul românesc și asta pentru că, dacă ne uităm la vreme, totul este propice pentru o vacanță. Sunt temperaturi în creștere, urmărim în momentul de față cât de mult se apropie această masă de aer cald despre care vorbim de aproape două săptămâni și care este prezentă în Europa”, a declarat Gabriela Băncilă.
„Până în momentul de față și pe parcursul următoarelor zile din această săptămână, influențele acesteia (n.r. masa de aer cald) se resimt foarte puțin la noi în țară, dar există semnale pe care le urmărim. Vorbim despre o probabilitate de aproximativ 60% ca, pe parcursul săptămânii viitoare, masa de aer cald să se extindă și în zona țărilor din centrul, Sudului și Estului Europei și să determine și la noi primul val de căldură din această vară, prin înregistrarea temperaturilor de 35 de grade și, foarte important, prin creșterea temperaturilor nocturne. În timpul nopții, temperatura nu va coborî sub anumite valori care să ducă la înregistrarea unui confort termic”, a zis Gabriela Băncilă pentru DCNews.
„Temperatura apei mării se situează în jurul valorii de 22-24 de grade. Apa mării are o inerție mult mai mare și este posibil ca, în acest context, săptămâna viitoare să se stabilizeze în jurul a 23-24 de grade, deci să fie destul de plăcută, mai ales pentru că am început luna iunie cu temperaturi chiar sub 20 de grade, la nivelul apei mării. Inerția aceasta termică își spune cuvântul prin efectul moderator al condițiilor din zona litoralului...citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News