Sebastian Lăzăroiu, avertisment pentru Cătălin Predoiu
Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu îi atrage atenția fostului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, de ce nu este bine că a fost ales, sâmbătă, în ședința Consiliului Naţional de Coordonare al PDL, prim-vicepreședinte al partidului.
"Într-un partid democratic nu se fac de pe o zi pe alta funcții pentru un om. Se fac alegeri pentru funcții. Pentru că îl apreciez pe Cătălin Predoiu, beneficiarul funcției tocmai apărute de "primvice", îi atrag atenția că evenimentul de azi este mai degrabă un simptom al unei democrații deficitare. Și s-ar putea la un moment dat asta să se întoarcă împotriva lui", a scris, sâmbătă, pe Facebook, Sebastian Lăzăroiu.
Avertismentul consilierului prezidențial survine după ce fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a fost ales, sâmbătă, prim-vicepreşedinte al PDL cu 552 voturi "pentru" și 8 "împotrivă", la doar o zi după ce a apărut informația că a devenit membru al PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News