Data publicării:
Sebastian Lăzăroiu acuză PNL de trădarea Diasporei. "Cea mai urâtă înșelătorie"
Sebastian Lăzăroiu, fost consilier al lui Traian Băsescu, susține că pe scena politică românească se pregătește o urâtă înșelătoriea, cea mai urâtă de la schimbarea regimului.
VEZI ȘI: PNL, scrisoare către Diaspora. Trei metode de consultare pentru votul prin corespondență
"Cred că se pregateste cea mai urâtă înșelătorie din ultimii 25 de ani. Cred că politicienii au resurse inepuizabile de minciună și cinism", a scris Sebastian Lăzăroiu, pe pagina sa de Facebook.
Fostul consilier al lui Traian Băsescu a adăugat: "Comisia parlamentară pentru elaborarea Codului electoral a batut deja palma pentru votul pe liste și numarul de circumscripții. Circumscripția diaspora va avea 7 parlamentari". El a adăugat că nu crede că "se va mai opune cineva votului prin corespondență".
VEZI ȘI: "Lovind în mamă, lovești și-n fiu. Lovind în soră, lovești și-n frate"
"Nu mai contează dacă votează un milion sau trei milioane de români din afara granițelor. Ponderea lor în Parlament e fixă: 1,6 la sută sau 7 mandate", a adăugat Sebastian Lăzăroiu. El a precizat că "PNL e deja complice la înșelătoria asta, pentru că au votat cot la cot cu PSD decupajul circumscripțiilor".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News