"Pentru punerea în aplicare a unei strategii coerente, eficiente și responsabile, s-a considerat ca fiind necesară numirea unui director general care să fie familiarizat cu planurile și activitățile companiei, a unui lider cu experiență, dar care să vină cu o nouă viziune în vederea îmbunătățirii întregului sistem intern de management", se arată în comunicat.
Compania consideră că Sebastian Iacob Moga îndeplinește aceste cerințe, având experiență de manager în cadrul Loteriei Române. Încă din anul 2005, Moga a ocupat mai multe poziții de conducere la nivelul Loteriei Române, inclusiv pe cea de director general şi a coordonat cu succes activitatea mai multor centre teritoriale. În ultimii ani el a deținut funcția de manager de zonă al Punctului de Lucru Judeţean Cluj.
Ce a declarat noul director
„Consider că experiența avută în teritoriu, privind dezvoltarea rețelei Loteriei, ar fi un prim argument care să convingă că este loc de mai bine la nivelul întregii companii, că sunt soluții pentru o creștere a veniturilor din exploatare, precum și pentru o creștere a vizibilității în piața jocurilor de noroc. Sunt destule măsuri care pot fi aplicate, astfel încât să ne putem plia mai bine pe obiectivul principal al companiei, acela de a contribui la finanțarea obiectivelor de interes național”, a declarat Sebastian-Iacob Moga, noul director general al Loteriei Române.
Principalele obiective dispuse de către Consiliul de Administrație pentru noul director general vizează eficientizarea rețelei proprii de vânzare și întocmirea unui plan de măsuri în vederea implementării platformei online de vânzare a produselor loto, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva