Data actualizării:
Data publicării:

Sebastian Ghiţă, ÎCCJ. Termen în dosarul în care e judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sebastian Ghiţă
Sebastian Ghiţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate, joi, un nou termen în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă este acuzat de corupţie şi şantaj,  alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Prahova.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în acest dosar pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

"Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiţă i-a capacitat pe inculpaţii Tudose şi Dosaru să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar, pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei", susţin procurorii, notează Agerpres.

Anchetatorii au reţinut că, în schimbul acestor informaţii, Sebastian Ghiţă i-a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, i-a acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel