„Instanţa poate pronunţa condamnarea în situaţia în care constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, din toate probatoriile administrate în cauză, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

În consecinţă, dacă în urma procesului de interpretare şi apreciere a probelor administrate, subzistă o îndoială cu privire la vreunul din elementele necesare pentru tragerea la răspundere penală a persoanei cercetate, prezumţia de nevinovăţie nu este înlăturată, iar dubiul existent va profita acuzatului, urmând a fi valorificat ca o probă în favoarea nevinovăţiei sale. (...)

[citeste si]

Chiar dacă s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori, pur şi simplu, nu mai există şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie şi deci inculpatul trebuie achitat.

Hotărârile de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se pot întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi", motivează magistraţii, potrivit Mediafax.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News