Data actualizării:
Data publicării:

Sebastian Cucoș, declarațiile momentului din Jandarmeria Română

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sebastian Cucoș, inspectorul general al Jandarmeriei Române. Foto: Crișan Andreescu
Sebastian Cucoș, inspectorul general al Jandarmeriei Române. Foto: Crișan Andreescu

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță declarații-cheie din Jandarmeria Română. 

”Începând cu ora 19.00, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, colonel Gheorghe – Sebastian CUCOȘ, inspectorul general al Jandarmeriei Române, va susține o declarație de presă.” anunță MAI. 

Vor fi numai declarații de presă, fără întrebări din partea jurnaliștilor. 

DCNews transmite LIVE declarațiile: 

- Am 22 de ani de carieră militară, într-o instituție în care am evoluat treaptă cu treaptă, nu am făcut decât să-mi iubesc țara și drapelul pe care am jurat și-mi păstrez jurământul, să cred în Dumnezeu și-n camarazii mei, toate aceste misiuni am fost alături de oamenii mei și sunt mândru de ei. 

- Am văzut polarizări diferite vizavi de ultimele evenimente. Prea ne-am învrăjbit români contra români, prea ne urâm unii pe alții, haideți să ne așezăm un pic. 

- Cei care au greșit vor plăti indiferent de unde sunt, sunt instituții care trebuie să facă lucrul ăsta, să le lăsăm să-și facă treaba și noi să ne facem treaba. 

- Jandarmii ăștia care au umplut tot Netul acum sunt aceiași de la inundații, care i-au scos pe oameni din zăpadă și care, ani la rând, nu și-au dorit decât să avem un cadru normal de desfășurare a activității, nimic mai mult. 

- În ceea ce mă privește, sunt polarizări diferite: că-mi dau demisia, că vor fi destituit, judecat. Mă aflu în următoarea situație: am absolvit un examen legal, după absolvire pentru poziția de comandant al Jandarmeriei Române e necesar avizul CSAT, e o procedură, sunt mulți actori care trebuie să-și dea avizul, durează, nu fac decât să aștept ca acest parcurs procedural să se încheie. 

- Dragi români, suntem în anul Centenar, al unirii, haideți să ne așezăm la calm, la moderație, la înțelegere.

- În ceea ce privește colegii mei, vă asigur că și-au făcut datoria, vă asigur că oamenii în uniformă își merită respectul nostru și al dvs. 

- Încă o dată subliniez: dacă există cineva care se face vinovat de ceva, în uniformă sau civil, va fi investigat, avem institutii, o justitie care-și face treaba și sper să și-o facă cu prisosință. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel