Sebastian Bodu desființează o declarație a Rovanei Plumb
Europarlamentarul Sebastian Bodu desființează o declarație a ministrului Muncii, Rovana Plumb, și o somează să spună în România ceea ce face în Parlamentul European.
Ministrul Muncii a declarat că în viziunea PSD cea mai potrivită este promovarea familiei tradiționale, care definește o "societate normală". Rovana Plumb a declarat că înțelege că Uniunea Europeană înseamnă idei și opinii diferite. Sebastian Bodu îi atrage atenția că PSD în Parlamentul European a votat pro-homosexualitate.
Sebastian Bodu a replicat, potrivit stiripesurse.ro: "Stimată doamna Plumb, vă reamintesc că atât familia politică din care faceți parte și întreaga delegație de europarlamentari ai PSD au susținut în Parlamentul European rapoartele Estrela si Lunacek prin care se solicita statelor membre să recunoască "familia" homosexuală, să permita adopțiile de către cuplurile de homosexuali și, mai rău, să încurajeze întroducerea educației homosexuale în școli.
VEZI și: Rovana Plumb, invitata Prinţului Charles la reședinţa sa din Clarence House
Drept urmare vă rog să vă modificați mesajele pentru ca orice utilizator de Internet poate verifica faptul că una spuneți în Romania și alta faceți în Parlamentul European. De asemenea, vă atrag atenția că grupul politic din care faceți parte a mers prea departe, intrând în sfera prozelitismului homosexual. Din punctul meu de vedere ar trebui să vă fie rușine să susțineți că încurajați familia heterosexuală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News