
Iulia Albu și Sore ar fi refuzat oferta Antenei 1.
”Din păcate, nu, nu plec! Nu pot să plec de lângă Erin pentru două luni, e puțin cam mult. Am luat în considerare, ne-am dorit, dar a cântărit mai mult decizia de a sta lângă ea. Nu știu, să mai crească… Până pe la 20 de ani (râde, n. red.).
Sunt momente în care trebuie să pui în balanță oportunitățile din carieră și familia, iar eu aleg familia întotdeauna”, a spus Sore pentru Fanatik.
Deși inițial ar fi acceptat să facă parte din proiect, Iulia Albu s-a retras pe ultima sută de metri, tot pentru a rămâne mai aproape de fiica ei, Mikaela.
Primii concurenți care ar fi acceptat să participe
Andreea Bălan și Andreea Antonescu au acceptat încântate să plece în aventură, cele două fiind, până acum, primul cuplu de vedete feminine confirmat, precizează sursa citată.
Ovidiu Buta, la rândul lui, ar fi în prag de semnare a contractului.
De departe, echipa „surpriză” din acest sezon este formată din Cătălin Bordea și Micutzu. numele lor fiind propuse și în sezonul trecut al emisiunii.
Jean Gavril, proaspăt câștigător al show-ului Dancing on Ice, ar fi li el în prag de semnare.
Sursa citată precizează că și finalistul de anul trecut, Cuza, ar fi implicat în show. În poziția de prezentatoare, producătorii emisiunii sunt în ceață, întrucât Gina Pistol întârzie cu luarea deciziei. A doua pe listă ar fi tot Irina Fodor, cea care a prezentat și sezonul trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă
- În vreme ce Austria ne ține la distanță de Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de clasa a doua. Raportul aflat la Bruxelles
- Cumulul pensiei cu salariul. CCR a amânat, din nou, decizia
- Nicușor Halici, prefectul de Vrancea, informațiile zilei despre explozia de pe autostradă. Ipoteză bombă
- Panică în tramvaiul 41 din București joi dimineață: „Șoferii din trafic râdeau de noi: Dă-l încolo dacă ia foc”
- El este unul din cei patru bărbaţi care au murit în explozia de la Călimăneşti. Marius abia făcuse nunta și urma să devină tată - Foto
- România a produs utilaje unicat pentru recoltarea stufului din Delta Dunării. Antreprenorul Iulius Octavian Popa, dezvăluiri interesante / video