Se schimbă normele de testare a autovehiculelor. Germania se opune
Statele Uniunii Europene au fost de acord, vineri, cu noile propuneri de reglementare a modului în care sunt testate şi autorizate autovehiculele, în pofida opoziţiei Germaniei, au declarat, pentru Reuters, surse din UE, în ideea evitării repetării scandalului Volkswagen (Dieselgate), se arată într-un document intern al UE, consultat de Reuters.
În luna septembrie 2015, grupul auto german Volkswagen a recunoscut că a manipulat emisiile poluante ale automobilelor echipate cu motoare diesel, ceea ce a determinat Comisia Europeană să propună norme mai stricte pentru testarea autovehiculelor. Printre propunerile Executivului comunitar se numărau obligarea guvernelor să plătească pentru testarea emisiilor în locul producătorilor auto, precum şi autorizarea Bruxelles-ului să amendeze producătorii auto pentru orice încălcări ale normelor.
Conform unui proiect acceptat de statele membre şi consultat de Reuters, Comisia Europeană va putea impune amenzi de până la 30.000 de euro (21.613 dolari) per vehicul producătorilor auto care încalcă normele.
Opoziția Germaniei
Diplomaţii UE susţin că Germania, cel mai mare producători auto european, nu vrea ca Bruxelles-ul să aibă atribuţii suplimentare, în pofida Dieselgate.
"Ei nu sunt prea încântaţi de propunerile prin care Comisia Europeană primeşte noi atribuţii", a declarat un diplomat, pentru Reuters.
Reglementarea va fi discutată în data de 29 mai de miniştrii Economiei din UE.
Germania vrea menţinerea sistemului actual, conform căruia producătorii auto sunt cei care plătesc agenţiile care efectuează testarea automobilelor.
O anchetă a Parlamentului European a acuzat guvernele mai multor state membre, printre care Italia, Franţa şi Spania, că au întârziat în mod repetat amânarea unor teste mai stricte privind emisiile poluante, în pofida dovezilor care arată că normele mai relaxate permit ca poluarea să depăşească limitele legale.
Bruxelles-ul este nemulţumit de ceea ce numeşte înţelegeri între guverne şi producătorii auto şi în luna decembrie 2016 a lansat acţiuni în justiţie împotriva Germaniei, Marii Britanii şi altor cinci state membre.
În timp ce statele membre UE discută în continuare propunerea Comisiei, în speranţa că vor ajunge la o poziţie finală până la finele lunii mai, Parlamentul European şi-a exprimat sprijinul pentru proiectul Executivului comunitar. Însă forma finală a actului normativ va fi stabilită în urma negocierilor între entităţile legislative ale UE, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News