Se schimbă legea. Construcţiile fără autorizaţie pot fi introduse în cartea funciară
Toate construcţiile fără autorizaţie vor fi putea fi intabulate în cartea funciară, după mai multe modificări legislative. Există, însă, şi o condiţie.
Intabularea nu va putea fi realizată decât dacă termenul de prescripție pentru sancționarea unei astfel de fapte s-a împlinit și dacă clădirea întrunește cerințele fundamentale privind calitatea în construcții. Aceasta este una dintre prevederile cheie ale Legii 7/2020 care modifică Legea 50/1991 privind calitatea în construcții, publicată săptămâna aceasta în Monitorul Oficial.
Care era situaţia până acum
Până acum, toate clădirile construite după 1 august 2001 fără autorizaţie nu puteau fi introduse în cartea funciară. Singura soluţie era obţinerea unei autorizaţii de construire ulterioare construirii propriu-zise, pentru intrarea în legalitate, conform PwC.
Cu toate astea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat startul schimbării. ÎCCJ a decretat că „lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie un impediment pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii (n.n. accesiunea imobiliară artificială)."
Actualele modificări vin să acopere acest vid legislativ generat de decizia ICCJ și să simplifice procedura de intabulare a unor astfel de construcții dacă a expirat termenul de 3 ani. Potrivit legislației în vigoare, executarea de construcții fără autorizație constituie contravenție sau, după caz, infracțiune și se pedepsește conform legii. Termenul până la care organul competent poate aplica sancțiunea este de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News