Data publicării:

Se schimbă banii în Marea Britanie. Bancnotele care ies din uz în 30 septembrie 2022

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Economie
WhatsApp
foto pexels ilustrativ
foto pexels ilustrativ

Palatul Buckingham a anunțat schimbarea monedelor și bancnotelor. 

Marea Britanie va introduce treptat noi monede, bancnote şi timbre cu imaginea regelui Charles al III-lea, în timp ce noul cifru regal al Marii Britanii - monograma suveranului, va apărea pe clădiri guvernamentale şi cutii poştale, a anunţat marţi Palatul Buckingham, informează Reuters, conform Agerpres. 

Cifrul, ales de noul monarh dintr-o serie de modele pregătite de College of Arms - instituţie cu autoritate heraldică - constă din iniţialele "C" şi "R" - reprezentând numele regelui Charles al III-lea, şeful de stat al Regatului Unit, care i-a succedat Elisabetei a II-a după decesul acesteia, şi "Rex" (rege, în limba latină) - alături de o reprezentare a coroanei Sfântului Eduard.

O versiune utilizată în Scoţia va include coroana scoţiană.

Procesul va fi gradual



Noul cifru va înlocui, în cele din urmă, inscripţia "EIIR" a regretatei regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a încetat din viaţă la începutul acestei luni, după 70 de ani de domnie.

"Decizia de a înlocui cifrul va rămâne la latitudinea fiecărei organizaţii, iar procesul va fi gradual", a indicat Palatul Buckingham într-un comunicat emis luni.

Monedele cu Regina Elisabeta a II-a vor mai fi valabile ani de acum încolo


Primele monede care poartă efigia regelui Charles al III-lea "vor intra în circulaţie în conformitate cu cererea băncilor şi oficiilor poştale", a declarat Anne Jessopp, director executiv la Monetăria Regală.

"Aceasta înseamnă că monedele cu regele Carol al III-lea şi regina Elisabeta a II-a vor circula în paralel în Marea Britanie mulţi ani de acum înainte", a adăugat Jessopp.

Procesul de înlocuire va fi unul de durată, Monetăria Regală estimând că există aproximativ 27 de miliarde de monede care poartă efigia regretatei suverane.

Bancnotele cu Regele Charles, din 2024



Banca Angliei a declarat la rândul său că bancnotele cu portretul regelui Charles al III-lea vor intra în circulaţie la jumătatea lui 2024, însă imagini cu noile bancnote vor fi dezvăluite până la sfârşitul anului.

Poşta Regală anunţat că imaginea actuală a reginei Elisabeta a II-a de pe timbrele obişnuite va fi schimbată cu cea a regelui Charles al III-lea.  Aceste noi timbre vor intra în circulaţie pe măsură ce stocul curent se epuizează. Oficiul poştal al Palatului Buckingham va timbra marţi prima corespondenţă folosind noul cifru.

Toate monedele şi timbrele existente care poartă imaginea reginei vor rămâne valabile. Conform tradiţiei, atât cifrul cât şi blazonul regal se schimbă odată cu urcarea pe tron a unui nou rege.

Bancnotele care ies din uz în 30 septembrie

Bancnotele de 20 de lire sterline și de 50 de lire sterline vor înceta să mai aibă curs legal de la sfârșitul lunii septembrie. 

Bancnotele de hârtie de cinci lire și de 10 lire au fost deja retrase, în timp ce bancnotele de hârtie de 20 și de 50 de lire nu vor mai putea fi folosite după 30 septembrie 2022.

Vechile lire sterline din hârtie sunt înlocuite cu unele noi, din polimer, cu o serie de caracteristici de securitate. Banca Angliei a anunțat că va continua să schimbe bancnotele de hârtie de 20 și de 50 de lire sterline. Noua bancnotă din polimer, de 50 de lire, a intrat în circulație din 23 iunie 2021. 

Citește mai mult aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel