Data publicării:

Se REIA procesul de vot pentru șefia USR PLUS. Au votat MII de membri FĂRĂ drept. ”Sunt viciate”

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Dacian Cioloș (stânga) - Irineu Darău (centru) - Dan Barna (dreapta), captură video conferință presă
Foto: Dacian Cioloș (stânga) - Irineu Darău (centru) - Dan Barna (dreapta), captură video conferință presă

Alegerile pentru conducerea USR PLUS se reiau, după ce au votat și persoane fără acest drept. Candidatul Irineu Darău spune că sunt viciate. 

Biroul Național decide în unanimitate reluarea procesului de vot pentru alegerea prin vot electronic universal a Președintelui USR PLUS începând cu data de 16.09.2021, ora 10:00 și mandatează Comisia electorală și Secretariatul General să operaționalizeze această decizie de urgență. Decizia a fost luată în urma sesizărilor adresate Comisiei electorale privind situația unor membri care nu aveau drept de vot, dar este posibil să își fi exercitat acest drept dintr-o eroare tehnică a platformei care a expediat link automat de vot. Secretariatul General împreună cu Birourile Județene vor procesa până la data/ora reluării votului toate corecturile tehnice necesare sesizate către Comisia Electorală până astăzi (miercuri - n.r.) ora 14:00”, anunță USR PLUS, conform Mediafax. 

Potrivit sursei citate, toți membrii USR PLUS cu drept de vot își pot exercita votul din nou de joi dimineață, începând cu ora 10:00, iar perioada de vot se va prelungi cu 24 de ore, până la 23 septembrie, ora 10:00.

”Biroul Național reiterează faptul că au drept de vot toți membrii care aveau cotizația plătită la zi la luna aprilie, data extragerii Registrului electoral”, precizează comunicatul de presă.

În cursa pentru președinția USR PLUS s-au înscris trei candidați: Dan Barna, cu lista „La Guvernare 2024”, Dacian Cioloș, cu lista „Uniţi, reuşim”, precum și Irineu Ambrozie Darău - „Împreună USR-PLUS”.

Reacția lui Irineu Darău: Mii de persoane au votat, fără acest drept 

”Trag de mult un semnal de alarmă privind managementul partidului și organizarea votului, iar realitatea arată că demersul meu este fundamentat. Numărul persoanelor care nu ar fi trebuit, conform regulamentului, să poată vota, dar care nu au avut nicio piedică în a vota, este de ordinul miilor – și nu vorbim despre puține mii. Este pe deplin responsabilitatea conducerii actuale. Semnalele noastre ne arată că doar în Iași, de exemplu, vorbim de peste 1.000 de persoane fără drept de vot, care deși nu au avut drept de vot au votat la alegerile interne. De asemenea, primim semnale de la alți oameni din toată țara. Întreaga organizare denotă fie incompetență, aspect suficient de grav în sine, fie lipsa voinței de a avea un cadru electoral corect, lucru mult mai grav, ceea ce trece în sfera aspectelor sancționabile legal”, declară Irineu Darău, candidat la președinția partidului.

Potrivit acestuia, condițiile necesare pentru ca un membru USRPLUS să fie eligibil pentru participarea la procesul electoral includ plata cotizației de membru la nivelul lunii aprilie 2021 și starea de membru activ, nu suspendat.

”Vorbim despre alegeri libere, cu un electorat foarte ușor cuantificabil. Trebuie doar o verificare a statutului și a regulamentelor, o gestiune corectă a bazelor de date cu membrii partidului și o contabilitate de încredere, în cele din urmă. Nu glumim cu un proces care ne determină următorii ani ca formațiune politică și nimeni nu trebuie să își permită fraudarea acestor alegeri. Lucrurile au nevoie de clarificări urgente, iar alegerile trebuie să se desfășoare doar cu garanția corectitudinii procesului electoral. Orice vot exprimat în ciuda inexistenței dreptului la vot poate duce la compromiterea și legitimitatea întregului proces.”, adaugă Irineu Darău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel