Data publicării:

Se poate întâmpla oricând

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
srs
srs

Si anticipatele parlamentare dar si anticipatele prezidentiale devin, pe zi ce trece, din ce in ce mai posibile. Si chiar probabile. Regimul Basescu este intr-o degringolada accelerata. In momentul in care caderea devine suficient de abrupta, si ne apropiem de acest moment, puterea pierde controlul. Si este silita sa le cedeze romanilor dreptul de a alege. Si, ca de obicei, cand un lant se rupe, incepe cu veriga cea mai slaba. Din aceasta perspectiva, UDMR poate aduce veritabile revelatii.

Nu este un secret pentru nimeni faptul ca, inca de la inceput, regimul Traian Basescu – ma refer, evident, la momentul instalarii Guvernului Boc 1 – s-a aflat la mana UDMR. Practic, UDMR este partidul care a creat masa critica pentru formarea actualei majoritati. Patru guverne Boc au fost sustinute parlamentar printr-o majoritate creata cu sprijinul UDMR. Formatiune care, la schimb, a fost recompensata, prin algoritmul puterii, cu functii mult mai numeroase si mai importante decat i s-ar fi cuvenit pentru procentul sau relativ modest de aproximativ 7 la suta din numarul total al parlamentarilor. A fost un aranjament care, pana la un punct, le-a convenit si unora si altora.

Intrucat PD-L a incercat sa-si consolideze majoritatea, dupa o idee lansata de Presedintele Traian Basescu, a fost silit sa organizeze un fel de lovitura de stat la nivel parlamentar. Cum? Acceptand formarea unui grup parlamentar dintr-un partid, UNPR, alcatuit din deputati si senatori care au castigat alegerile pe listele altor partide. Contrar legilor tarii, in Parlamentul Romaniei exista un grup parlamentar, UNPR, alcatuit din persoane care nu au fost alese de nimeni sub sigla acestui partid. Dar oastea de stransura nu este suficienta pentru a conferi stabilitate coalitiei.

Asa ca, in continuare, regimul Traian Basescu sta in suspensia UDMR. Formatiunea maghiarilor a avut enorm de mult de castigat. Pana de curand. Acum, situatia UDMR a devenit mai complicata. In momentul in care coalitia aflata la guvernare se confrunta nu numai cu un clivaj ingrozitor dat de disproportia dintre numarul parlamentarilor de care dispune si coeficientul de incredere acordat de electorat, ci pur si simplu cu o revolta civica propagata exponential, UDMR intra intr-o noua ecuatie. Daca mai ramane cateva luni la putere, va profita din plin, in aceasta perioada, de foloasele aduse de nenumaratele functii detinute in plan central si local. In schimb, isi pierde electoratul. Din simplul motiv ca maghiarii sunt la fel de nemultumiti ca si romanii de regimul Traian Basescu. Din care face parte si UDMR. Cum ar putea atunci ca maghiarii sa nu sanctioneze dur acest partid, in momentul alegerilor?

Este motivul pentru care UDMR, in jurul caruia graviteaza si parlamentarii celorlalte minoritati, incepe sa-si puna din ce in ce mai serios problema plecarii de la guvernare. Intrucat, prin decizia Curtii Constitutionale dar mai ales sub presiunea opiniei publice interne si externe, probabil ca PD-L nu mai are nicio sansa sa amane alegerile ori sa le comaseze, dramatica optiune din interiorul UDMR nu mai poate nici ea astepta prea mult. Este o chestiune de zile.

Citește mai multe pe Corect News

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel