Data actualizării:
Data publicării:

Se lansează versiunea Instagram Lite. Va fi disponibilă în peste 170 de ţări

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay.com
Foto: Pixabay.com

Facebook a lansat miercuri versiunea ''lite'' a serviciului său de partajare de fotografii şi videoclipuri Instagram în peste 170 de ţări.

Aplicația este destinată zonelor rurale şi comunităţilor izolate, care nu dispun de acces ultrarapid la internet, informează AFP şi Reuters, scrie Agerpres. 

"Instagram Lite", care ocupă doar 2MB (comparativ cu 30 MB în cazul versiunii complete) şi funcţionează chiar şi pe reţele 2G, poate fi descărcată pe dispozitive echipate cu sistemul de operare Android al Google.

Aplicaţia nu este disponibilă deocamdată în magazinul online al Apple

"Echipele noastre au conceput versiuni lite ale aplicaţiilor noastre pentru persoanele cu conexiuni lente sau servicii de date limitate, deoarece principiul nostru de bază este să nu lăsăm pe nimeni în urmă", a declarat Tzach Hadar, manager de produs în cadrul sucursalei Facebook din Tel Aviv (Israel), care a lucrat la crearea "Instagram Lite".

Aplicaţia include principalele caracteristici ale Instagram, permiţând editarea şi publicarea fotografiilor, adăugarea de reacţii sub formă de GIF-uri şi stickere sau partajarea înregistrărilor video.

Limitarea funcțiilor 



"Instagram Lite" nu permite însă utilizarea anumitor funcţii, în special cele care sunt mari consumatoare de date, cum ar fi filtrele de realitate augmentată. De asemenea, aplicaţia nu afişează reclame.

Cu acest nou serviciu, Facebook îşi extinde strategia de cucerire a pieţelor emergente, precum India sau Brazilia, unde marja sa de progres este mai mare decât în Europa sau Statele Unite.

Consolidarea rețelelor



Gigantul social media pare totodată că încearcă să consolideze sfera familiei sale de aplicaţii (Instagram, WhatsApp, Messenger), în pofida numeroaselor investigaţii pentru practicile anticoncurenţiale de care este vizat în Statele Unite şi în lume.

"În ultimul an, Instagram a devenit pentru mulţi un colac de salvare ce le permite să se conecteze cu cei dragi sau să găsească un mic moment de inspiraţie, fie că este vorba despre o fotografie cu nou-născutul unui apropiat sau despre o înregistrare video cu căţei care descoperă zăpada", a scris compania.

Versiunea similară de Facebook - "Facebook Lite" - este disponibilă la nivel mondial de cinci ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel