Se lansează “The year of the pioneer”, roman grafic de Andreea Chirică
Primul roman grafic semnat de Andreea Chirica se lansează vineri 30 septembrie într-un cadru la fel de nostalgic ca și universul ce populează cartea. Terasa “Casa Universitarilor” a rămas neschimbată timp de 3 decenii, atât ca ambianță cât și ca meniu și servire.
“The year of the pioneer” documentează - în ilustrații alb –negru și texte scrise în engleză - viața unui copil de 7 ani pe parcursul anului 1986. Perspectiva autorială lasă în mare parte loc celei a personajului, evenimentele fiind redate, atat din punct de vedere stilistic cât și narativ, cu ochii unui copil. Școala și viața de după școala cu cheia de gât, programul de la televizor și mai ales desenele animate, jocurile, guma de mestecat, eugeniile și pufuleții, Moș Gerilă dar și cozile la lapte ocupă spațiul social și emoțional al copilăriei generației respective în detrimentul contextului politic sau a comentariilor pe marginea acestuia.
“Când m-am gândit să ilustrez un an din copilăria mea, imediat am decis ca 1986 este acela. Nu pentru că a câștigat Steaua sau pentru că a explodat centrala de la Cernobil sau pentru că a fost al nu stiu câtelea congres al partidului - ci datorită unor evenimente personale, mai vesele sau mai triste, pe care nu le-am uitat. Și cartea asta e la fel, veselă și tristă, autoironică și neserioasă. Și e în engleză pentru că am vrut să răspund și celor, născuți prin alte părți, care inevitabil ajungeau să mă întrebe “How was it back then?”
Cele peste 100 de pagini ilustrate alb-negru într-o maniera aproape naivă și scrise într-o engleză aproximativă parcurg un an – și anume 1986 – din copilăria fiecărui român născut la sfârșitul anilor 70 sau începutul anilor 80.
“The year of the pioneer” a fost publicată de Hardcomics, fiind al 11 numar din serie, cu sprijinul Open Public Services, cea mai mare companie de Direct Marketing din România.
Hardcomics este singura editură din România specializată în benzi desenate și romane grafice. Publicațiile Hardcomics au găzduit lucrările a peste 100 de artiști români și internaționali și au participat la cele mai importante festivaluri de specialitate din Europa și SUA.
Cartea va fi comercializată începând cu data 5 Octombrie la Muzeul Național de Artă Contemporană (la libraria Jumatatea Plină), la libraria Anthony Frost și la Cărturești. De asemenea se va găsi la gift-shopul Anim'est pe toata durata festivalului, în toate orașele în care se desfășoară acesta: București, Cluj și Chișinau.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News