Se încinge planeta. Ne aşteaptă cei mai torizi ani din istorie. Gabriela Băncilă, ANM: Vara lui 2022 va fi o vară a extremelor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Verile pe litoral vor fi din ce în ce mai fierbinţi / Pxhere
Verile pe litoral vor fi din ce în ce mai fierbinţi / Pxhere
Se întorc verile fierbinţi ca cele din anii '80.

Ne aşteaptă ani de foc în viitorul apropiat! Cel puţin aşa susţin specialiştii, chiar dacă pare greu de crezut, judecând după ultimele zile de început de vară cu ploi şi furtuni. "Vorbim, pe fondul creşterii temperaturii medii globale, de mai multă cantitate de vapori de apă în sistem, această energie suplimentară pe care sistemul o are. Ingredientele de bază pentru apariţia unor furtuni violente sunt, printre altele, o temperatură ridicată şi o cantitate suficientă de vapori de apă. Ceea ce se întâmplă în aceste zile în ţara noastră poate fi o consecinţă a creşterii temperaturii medii globale. Avem episoade de vreme stabilă cu vreme instabilă, vreme rece cu vreme caldp. Dar peak-urile a ceea ce înregistrăm în aceste episoade alternate sunt deosebit de ridicate, ceea ce duce şi la efecte inclusiv socio-economice. Vara lui 2022 se preconizează a fi în continuare o vară a extremelor" a declarat Gabriela Băncilă, director în ANM, pentru Realitatea TV.

Meteorologul Băncilă a vorbit, în exclusivitate şi cu Val Vâlcu la DC News despre vremea lunii iunie, punând accent și pe problema schimbărilor climatice. Chiar dacă în luna iunie vom avea vreme uşor capricioasă, se estimează că verile din următorii ani vor fi tot mai fierbinţi şi vom suferi de caniculă din ce în ce mai mult.

Citeşte şi Băncilă de la ANM indică un fenomen al schimbărilor climatice care se face foarte resimțit și în România / video

În perioada 1901-2020, la nivelul României, temperatura medie anuală a aerului a crescut cu mai mult de 1 ° C – o creștere comparabilă cu media globală. Totuși, creșterile temperaturii nu sunt uniforme, în funcție de factorii locali, ele variază ca magnitudine, pe regiuni și în funcție de anotimp. De exemplu, începând din 1961 și până în prezent, mediile temperaturii aerului au crescut cu 2-3 grade Celsius, în cazul verii, în regiuni din sudul țării.

Pentru viitorul apropiat (2023-2050), la nivelul României, rezultatele modelelor climatice analizate indică o creștere medie a temperaturii lunare în cea mai caldă lună a anului de până la aproape de 4 ° C în cel mai pesimist scenariu. Diferențe climatice mari sunt așteptate de la mijlocul secolului XXI către sfârșitul său. Pentru scenariul pesimist, creșterea medie a temperaturii pentru România poate atinge aproximativ 8 ° C în lunile de vară (august).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel