Data publicării:

Scuterele electrice, pericol pe trotuarele şi aleile pietonale. Reguli noi în Franța

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Noi regulamente în Franța pentru a interzice accesul scuterelor electrice şi al altor mijloace de transport individual pe trotuarele şi aleile pietonale, a anunţat marţi ministrul Transporturilor din această ţară, Elisabeth Borne.

Noua generaţie de vehicule cu una sau două roţi, tot mai des întâlnite pe străzi, şi amenajarea unor alei pietonale în oraşele Franţei au reprezentat metode folositoare, ce au contribuit la creşterea mobilităţii populaţiei, a declarat Elisabeth Borne în faţa Adunării Naţionale.

'Însă nu putem să permitem unor vehicule care se deplasează cu 20 sau 30 de kilometri pe oră să pună în pericol siguranţa pietonilor de pe trotuare', a adăugat ministrul francez. Aceste dispozitive vor fi incluse într-o nouă categorie de vehicule în noul cod francez al circulaţiei, a precizat Elisabeth Borne.

'Aceste vehicule vor putea să circule pe benzile şi aleile dedicate bicicliştilor şi în zonele ce permit viteze de până la 30 de kilometri pe oră, însă ele nu îşi au locul pe alei pietonale, unde trebuie să asigurăm siguranţa pietonilor', a adăugat ea. Un proiect de lege în domeniul transportului public va permite autorităţilor locale franceze să aprobe funcţionarea unor servicii 'free-floating' ('la liber') ce oferă spre închiriere biciclete şi alte dispozitive de transport individual, a mai spus Elisabeth Borne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel