Scurgere de apă contaminată, detectată la o centrală nucleară din SUA
O centrală nucleară din SUA a detectat o scurgere de apă contaminată cu tritiu.
Compania Xcel Energy a anunţat, joi, că a detectat şi tratat o scurgere de apă contaminată cu tritiu la o centrală nucleară din nordul Statelor Unite, în noiembrie, precizând că aceasta nu reprezintă "niciun risc" pentru locuitori şi mediu, notează AFP.
Scurgerea a fost limitată "la situl centralei" din Monticello, în apropiere de Minneapolis, iar apa contaminată "nu a fost detectată în afara instalaţiilor sau în apa potabilă locală", a transmis Xcel Energy într-un comunicat, conform Agerpres.
Situaţia "nu reprezintă niciun risc pentru siguranţa şi sănătatea populaţiei locale sau a mediului", a adăugat compania.
Tritiul este un izotop radioactiv al hidrogenului.
Această scurgere a fost confirmată pe 22 noiembrie, a precizat Xcel Energy, susţinând că a avertizat imediat Comisia de Reglementare Nucleară din SUA (NRC) şi statul Minnesota, unde se află centrala.
Autorităţile locale "urmăresc eforturile depuse de Xcel Energy pentru a curăţa" această scurgere de apă, a declarat Agenţia pentru Controlul Poluării din Minnesota (MPCA) într-un alt comunicat.
"Scurgerea a fost oprită şi nu a ajuns în fluviul Mississippi, nici nu a contaminat sursele de apă potabilă", a adăugat MPCA.
Chris Clark, un responsabil al Xcel Energy, a declarat că compania continuă "să colecteze şi să trateze apa potenţial afectată, în timp ce monitorizează în mod regulat sursele de apă subterană din apropiere".
Xcel Energy estimează că până în prezent a recuperat aproximativ 25% din tritiul eliberat.
Scurgerea a venit de la "o conductă care trece printre două clădiri", a indicat compania americană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News