Data publicării:

Scrisori-capcană trimise unor firme. Una a luat foc

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

O scrisoare-capcană a luat foc joi în sediul unei bănci din Amsterdam, iar o alta a fost descoperită la timp într-un birou din apropiere de Utrecht, ultimele atacuri dintr-o serie care a avut loc în Olanda în această săptămână.

Nimeni nu a fost rănit în incidentul de la sucursala din Amsterdam a ING Bank, a declarat o purtătoare de cuvânt a băncii, deşi poliţia a anunţat că o persoană a inhalat fum. "Nu a explodat, a luat foc", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei Rob van der Veen despre scrisoarea-capcană. Iniţial Reuters a informat că obiectul a provocat "o mică explozie", citează Agerpres.

Poliţia a dezamorsat o scrisoare-capcană într-un sediu al firmei americane de tehnologie a informaţiei Unisys, din apropiere de Utrecht. Nimeni nu a fost rănit nici în acest incident.

Ce a precizat poliţia



Poliţia a precizat că a făcut ca "scrisorile să fie inofensive" şi o echipă din Amsterdam efectuează investigaţii. Mai multe scrisori-capcană au fost trimise unor firme din întreaga ţară în acest an, dar nimeni nu a fost rănit până acum. Poliţia crede că cele două scrisori-capcană care au explodat în această săptămână, în birourile de corespondenţă ale băncii ABN Amro şi companiei japoneze Ricoh, au legătură cu scrisori trimise unor alte sedii de firmă din ţară la începutul lui ianuarie.

Printre acestea se află şi două hoteluri, o staţie de benzină, un agent imobiliar sau un dealer autor. Niciuna dintre scrisorile precedente nu a explodat. Poliţia susţine că persoana care trimite scrisorile periculoase cere o răscumpărare de amploare nedezvăluită, care ar trebui să fie plătită în bitcoin.

În Spania, sediul din Madrid al retailerului online american Amazon.com Inc AMZN.O a fost evacuat joi după o ameninţare cu bombă, a anunţat poliţia. Nu există niciun indiciu că incidentul ar fi legat de scrisorile-capcană din Olanda, menţionează Reuters, citată de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel