Data publicării:

Scrisoarea unui susținător UE din Anglia: Avem doar România în față

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Votul în favoarea Brexit a îndârjit tabăra pro-UE din Marea Britanie. Cei care au votat la referendum pentru a rămâne în Europa reprezintă 48 la sută din electoratul britanic și sunt  mai ales tineri, instruiți, activi, din clasa de mijloc. Cei din tabăra Brexit sunt predominant persoane peste 50 de ani, cu un nivel mai scăzut de educație, pensionari, cu venituri mici sau fără slujbă.

Ziarul britanic The Independent publică o scrisoare deschisă a unui cititor care își dorea să rămână în Europa. James Moore își cere scuze europenilor pentru votul dat de compatrioții săi îi roagă să nu urmeze exemplul Marii Britanii.

”Vă rog să nu o luați pe drumul acesta greșit, în numele celor 16,1 milioane de europeni din Insulă. Noi, cei  48% care am votat pentru proiectul european, știm că acesta este viitorul. Dacă am avea o țară a noastră, ar fi a noua din Europa, cu o populația mai mare decât a Belgiei. Împreună cu copiii noștri, am depăși Olanda și am avea România în față, de pe locul șapte, în față. Suntem europeni. Nu ne abandonați, pentru că pe termen lung, demografia este de partea noastră. În doar câțiva ani, cei 48% vor fi 50%, apoi 55 de procente. Tinerii au votat să rămână în Europa. Este o rușine pentru tinerii care n-au mers la vot, dar sunt mândru de generația mea, chiar dacă mă întristează unii care au stat acasă.

(Europenilor) am fost trădați la fel de mult ca voi. Avem nevoie să fiți alături  de Marea Britanie deschisă, optimistă, tolerantă, care privește în viitor. Aceasta va fi câștiga, până la urmă. Când o va face, falia urâtă deschisă pe continentul nostru de egoiști și creduli, de oportuniști și cinici, va fi astupată. Noi, europenii, trebuie să rămânem uniți”, scrie James Moore în manifestul publicat de The Independent.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel