Data actualizării:
Data publicării:

Scrisoare deschisă către Tăriceanu și Zgonea, semnată de un deputat

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Un deputat a transmis o scrisoare deschisă către președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Deputatul de Diaspora Ovidiu Alexandru Raeţchi a adresat scrisoarea deschisă pe tema situaţiei dificile în care se află Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Iată scrisoarea transmisă de deputatul Ovidiu Alexandru Raeţchi:

"Stimate domnule Valeriu Zgonea, Preşedinte al Camerei Deputaţilor, Stimate domnule Călin Popescu Tăriceanu, Preşedinte al Senatului, Aşa cum am aflat cu toţii în ultimele săptămâni, Muzeul Literaturii Române – un important edificiu cultural care gazduieşte valori patrimoniale remarcabile – se află astazi într-o situatie extrem de dificilă, fiind în iminenţa evacuării.

Alternativele oferite până în acest moment în vederea mutării sunt simple improvizaţii care nu pot asigură decât depozitarea improprie, elementele de expunere pentru marele public fiind mult mai greu de asigurat. În contrast cu lipsa de spaţiu cu care se confruntă o instituţie culturală atât de importantă, Parlamentul Romaniei beneficiază – trebuie să admitem – de un sediu de mari dimensiuni, departe de a fi folosit la întreaga sa capacitate.

VEZI și: Iohannis, despre o revenire a lui Tăriceanu în PNL

Există în Palatul Parlamentului, domnilor preşedinti, chiar spaţii cu caracter muzeografic unde valoarea exponatelor nu este direct proportională cu zonele generoase de expunere. În aceste condiţii, fac un apel către dvs. şi Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a lua în calcul găzduirea Muzeului Literaturii Române în cadrul Palatului Parlamentului. Ar fi o onoare pe care cultura română o face forului legislativ, nu o mană de ajutor întinsă acesteia. În plus, ar fi o excelentă ocazie, îndelung amânată, de a aduce publicul mai aproape de Parlament."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel